Blogul ăsta a început în forță de la o idee: vreau să împărtășesc cu voi ceea ce știu să fac și ce experimentez cu succes și să vă-nvăț ce știu și cum fac. Fără ocolișuri, fără trucuri ascunse sau mai știu eu ce. Fix cum se face în casă.
Unul din articolele de la începutul blogului e legat de prepararea unui lichior de lămâi de origine italiană. Limoncello, pe numele lui mic, mi-a ridicat „moralul” și m-a ajutat să îmi impresionez toți prietenii cu el.
Am avut pe cineva ce a mers în Sicilia și mi-a trimis o poză de acolo cu o licoare verde. „Ce dracu e asta?” am întrebat eu, fără nici un regret în suflet, iar răspunsul a fost Limoncello.
Dă-i și explică-i că Limoncello e galben, nu are cum să fie el verde acu. Totul documentat, cu poze ,cu postarea propriu-zisă. Iar italianul ce a servit-o a și corectat-o: e Limecello, nu Limoncello.
Vă dați seama ce click s-a produs în capul meu, nu? Se poate face așa ceva? Trebuie să fac și eu! Cine o fi pus-o să mă întrebe că dacă mi-a arătat ceva local, eu am vrut să fiu autentic până-n măduva oaselor, cu lime-uri (sau limete) din Sicilia.
Așa că o săptămână mai târziu, aveam în casă 13 lime-uri cumpărate direct din piață, de la producătorii locali. Mai bio de atât nu găsești nicăieri, vă zic eu. Iar rețeta este asemănătoare celeilalte:
- Am decojit 9 lime-uri de coaja lor verde, cu grijă și îndemânare pentru a nu lua și partea albă de sub.
- Un litru de alcool de 96° s-a prezentat în același borcan de marinare ca la Limoncello, unde am pus și cojile.
Fac o mică paranteză aici: deși la lămâi normale durata de marinare este destul de lungă, la lime-uri sunt suficiente șapte zile. Trebuie verificat zilnic ca licoarea să nu se tulbure și să capete o culoare diferită față de verdele emerald de mai sus.
De cum le-am pus la infuzat, alcoolul a trecut la treabă să dizolve cojile și să extragă aromele, alături de uleiurile esențiale. În douăzeci și patru de ore deja aveam un alcool cu o culoare foarte frumoasă.
După cele șapte zile de infuzie, am trecut la prepararea siropului. Cantitatea este identică rețetei de Limoncello pentru că avem un litru de alcool. Am adus apa la o temperatură aproape de fierbere și am adăugat zahărul în firicel mic pentru a-l dizolva, după care am lăsat la răcit.
Mixarea celor două lichide m-a fascinat și acum la fel ca ultima oară, doar că m-am gândit eu să și filmez acum:
Zici că-i vrajă și poțiune, nu alta. Iar eu-s cel mai mare vraci ce a existat în secolul XXI. Gustul e pe măsura așteptărilor, dar diferența este intensitatea aromei de lămâie, comparativ cu Limoncello: are un gust mult mai intens și mai parfurmat față de lămâi. Pare și mult mai rafinat, dar poate sunt gusturile mele de vină.
Cert e că rețeta asta pe care am încercat-o (și care am aplicat-o și acum doi ani la Limoncello) este transmisă de către un bătrân italian din Sicilia. E exact rețeta după care ei fac acolo aceste lichioruri din moși strămoși, deci ceea ce zic aici e confirmat pe viu grai ca fiind autentic. Aveți puncte bonus pentru fructele aduse direct din Italia.
Aștept în comentarii să îmi spuneți dacă ați încercat și cum v-a ieșit. Și dacă aveți și alte idei pe care vreți să le încercăm, lăsați de veste!
P.S. Nu am făcut niciodată remarca asta, dar o fac acum: alcoolul se consumă cu moderație și este contraindicat persoanelor sub 18 ani. Știu că pare un moft această remarcă, dar e logic și o să vă spun ce am citit despre alcool în articolele viitoare.
Lăsați un comentariu