Hai că nu mă așteptam ca într-o zi obișnuită de vară să devin „babysitter” pentru niște pui de rândunică. Dar de dimineață stau pe terasă, privind cum o mică vietate cu pene îmi ocupă colțul de liniște cu o doză zdravănă de gingășie și uimire.
Week-end-ul ăsta am observat o mișcare timidă sub streșina terasei. Puii asteptau hrana de la părinții lor, făcând o gălăgie cum rar s-a mai pomenit.
Problema cea mai mare o am cu pisica casei care e un vânător înrăit. I-ar mânca pe toți, azi noapte a dormit sub cuibul proaspăt făcut. Așa că i-am păzit de pisica curioasă, i-am lăsat ușa deschisă spre cer, și am stat aproape, fără să le invadez spațiul. Am devenit o prezență tăcută și calmă în viața lui, exact cum poate are nevoie uneori și un om.
Cât sunt pe aici, aștept să își ia zborul. Măuit la ei ca sunt timizi, dar totuși curajoși. Ieri chiar unul din ei a încercat să zboare. Nu prea i-a ieșit, așa că l-am pus la loc. Acum învăț altul să zboare.
Lăsați un comentariu