Mi-e greu să recunosc asta, dar am cam început să îmbătrânesc. Eu știu totuși că am o vârstă destul de fragedă și nu sunt bătrân, dar am început să o simt pe pielea mea. Mă doare azi un genunchi, mâine spatele, poimâine obosesc mai repede și tot așa.
Iar chestiile ăstea se simt spre surprinderea mea și în toate proiectele pe care vreau sa le fac eu, atât la țară, cât și acasă la București. Nu mai zic că ai mei la muncă au o glumă cu mine: să îmi cumpăr lecitină că am început să uit lucruri. Bine, pauza aia poate că ar juca un rol mai important în a nu mai uita lucruri, dar dacă nu se poate, nu se poate.
Cu ce mi-e mie cel mai greu să mă obișnuiesc e greutatea de a mă mai târî prin toate găurile și toate locurile. De mic copil mi-a plăcut mie mecanica și d-aia am ajuns la TCM la facultate. M-am băgat și mă băgam pe sub mașini cu o nonșalanță de nedescris: fie vreme bună, fie vreme rea, corpul meu nu simțea.
Până într-o zi, când a simțit. Am avut de lucru la o roată a Suzuki-ului meu și a trebuit să mă ridic de pe sol (când zic târât, vorbesc serios: mă așezam în fund pe beton și lucram). Și nu puteam! „Haida sus!” îmi ziceam, dar abia m-am ridicat, ținându-mă de aripă și mânerul de la ușă. Iar de atunci, cumva inconștient, am zis că nu mai trebuie să stau așa stârcit ca la mersul piticului când lucrez undeva.
Simplu nu? Las că mă așez pe o roată dacă e ceva sau îmi car un chituc de lemn să mă pot așeza pe el în cazul în care sunt la țară. Recent m-am apucat de grădinărit la țară (așa, cu mic cu mare, cum mă descurc) și trebuie să mă mut de colo-colo, lucrând la nivelul solului. Să mut un chituc din 5 în 5 minute? Păi nu-mi mai trebuie sală o săptămână.
Așa că din ultimele resturi pe care le aveam prin curte am decis să fac un scăunel cu care să mă deplasez de colo-colo. Un mini-taburet, să-i zicem așa, care mi-a luat 20 de minute pe ceas să îl fac. Cât de mult mi s-a simplificat viața! Păi imediat îl iau într-o mână și mă apuc de muncă.
Pentru proiectul meu, am folosit ce resturi de placă de lemn încleiat aveam prin curte. Dar pentru că nu toți lucrați cu lemn și nu aveți astfel de resturi, lista de materiale ar fi:
- O placă de lemn încleiată de 250 mm lățime și 800 mm lungime;
- O scândură de lemn de 18×95 mm la 1m lungime;
- Șuruburi de Ø4×30 mm, 20 de bucăți cu aproximație.
Șabloanele, ca de obicei, vi le las aici, alături de un mic desen de execuție:
Acum, decupările de la bază și de pe lateralele de ramforsare sunt opționale. Au rol doar estetic și sunt o idee plecată pur și simplu din intuiția mea. Dacă vă e greu, puteți să faceți totul drept și utilitatea e aceeași.
Dacă vreți să decupați totuși, v-am învățat cum să folosiți șabloanele și să vă dați un contur perfect de lucru. Așa că descărcați PDF-ul, printați la scară 1:1 și aveți și decupați șabloanele direct.
Unelte necesare? Simplu ca bună ziua: un fierăstrău pendular echipat cu pânză pe el pentru lemn și o autofiletantă, cât să puteți prinde șuruburile.
Debitați, tăiați și asamblați. Vă garantez eu că mai mult de 30 de minute nu vă ia cu tot cu decupaj pentru un aspect plăcut. Dacă nu mai vreți să decupați, cred că în 15 minute deschideți și o bere în timp ce stați pe el.
Culmea: de mult timp vreau să îmi fac un astfel de scăunel, dar nu am avut deloc ocazia deoarece m-am luat cu alte proiecte. Dar am curățat trandafirii din față și mi-a fost greu din nou. Nu vreau să fac parte din grupul celor pe seama cărora se glumește cu o chestie d-asta…
Lăsați un comentariu