Cele mai mari provocări pe care le am atunci când lucrez cu lemnul este metoda de îmbinare: cum mama naibii leg eu lemnele ălea unele de altele astfel încât să am ceva rezistent în timp?
Cea mai sfântă metodă de îmbinare care există încă din cele mai vechi timpuri este nut și feder* + adeziv. Acum avem metode inovative prin care debităm aceste nuturi și federe, iar adezivi sunt cu timp de uscare mic și rezistent la foarte multe intemperii. Dar pe vremuri se făceau cu securea sau dalta și cu clei de oase.
*Nut și feder – îmbinare între două elemente (de lemn, în cazul de față) în care una are un canal (șanț) prelucrat, iar cealaltă are o proeminență prelucrată ce intră în acel șanț. Șanțul este nutul, iar proeminența este federul. Puteți considera și un alezaj ca fiind un nut, iar un arbore – feder.
O altă variantă ar mai fi cu cepi de lemn și adeziv, o îmbinare care rezistă foarte bine în timp. Toate acestea sunt niște îmbinări nedemontabile ce asigură subansamble monobloc. Bine, pot fi demontabile, dar cu forța și nu prea ai ce mai face cu ele apoi…
De ceva vreme a apărut moda cu elemente demontabile, în care lemnele sunt îmbinate între ele cu șuruburi. Cele mai vechi cunoscute de mine includeau holzșuruburi de lemn ce țineau legate aceste lemne, doar că ele erau (și sunt în continuare) mult prea subțiri, așa că nu agață destul de ferm fibra lemnului. Toate acestea, în timp, pot duce la ruperea lemnului din șuruburi.
Nu e deloc amuzant să cazi de pe un scaun căruia i s-a rupt fibra lemnului exact la îmbinarea de șuruburi. Și în unele cazuri poate fi periculoasă această căzătură.
Bun, atunci, care e soluția?
Acest model de îmbinare l-am învățat de la americani eu și am început să îl folosesc destul de intens. Aici este o încercare eșuată de a îmbina diblii de fag ai șezlongului cu șurub metric.
Zic „eșuată” pentru că regula de bază (pe care am descoperit-o pe pielea mea) este că grosimea rămasă a lemnului după gaura pe care o dăm pentru bucșă trebuie să fie minim două raze. Sau, să facem o mică formulă:
Diametrul lemnului = 3 * diametrul găurii.
Acest lucru previne secționarea fibrei lemnului și este mai des întâlnit la lemnul de esență tare. La cel moale mai putem păcăli pentru că fibra este mult mai flexibilă. Însă am avut probleme și la îmbinarea în acest stil cu lemn de rășinoase.
Cum se face această îmbinare?
Pasul 1: se dă o gaură echivalentă pentru a putea fileta bucșa. Cele folosite de mine la șezlong sunt M8 cu Ø14/Ø18, iar eu am dat o gaură de Ø12 în lemn. Practic, gaura din lemn este cu 2 mm mai mică față de bucșă.
Pasul 2 (opțional): se pune un pic de adeziv în acea gaură pentru a ne asigura că bucșa nu se desface în timp.
Am îmbinări făcute și fără adeziv care au rezistat în timp, d-aia pasul ăsta e opțional.
Pasul 3: pregătiți un șurub de M8 cu două piulițe strânse între ele și o șaibă plată ca în imaginea de mai sus. Așa vă asigurați că bucșa intră perpendicular și gaura va fi la unghi de 90°. Lungimea de filet pe care intră șurubul nu are importanță, dar eu am preferat să fiu minim pe toată lungimea bucșei.
Alternativ, puteți folosi o piuliță cu autofrânare, doar că nu stau chiar prin curtea oricărui om. Piulițe normale de M8, un șurub de M8 și o șaibă o găsim peste tot.
Pasul 4: Poziționați bucșa pe gaură și filetați cu un clichet și o tubulară hex. 13. În timp ce filetați, țineți apăsat pe capul clichetului pentru a dirija direcția bucșei fără probleme.
Felicitări! Acum aveți o îmbinare de lemn demontabilă și trainică! Șuruburile metrice sunt renumite pentru rezistența lor în timp ca piese filetate și sunt esența asamblărilor în orice domeniu. Există diferite grupe de rezistență, în cazul în care vreți ceva mai dur, dar conform standardelor, cele Gr. 8:8 sunt foarte rezistente și se găsesc la tot pasul.
Bonus: la șezlongul de care v-am vorbit am avut nevoie ca lemnele să culiseze una față de alta pentru a-l face pliabil. Această îmbinare mi-a permis ca piesa cu șurubul imbus să se desfacă și strângă cu mare ușurință în bucșa inserată în timp ce îmbinarea îmi rămâne rezistentă.
Rezistența unei îmbinări filetate stă în numărul de ganguri pe care prinde șurubul față de piuliță, care trebuie să fie minim 5 pentru a asigura o autofrânare și o rezistență bună a îmbinării. Acest lucru este valabil la orice îmbinare pe filet și de aceea piulițele au o grosime în general de minim 5 pași de gang. Exemplu: M8x1.25 înseamnă un pas de 1.25 mm. O grosime minimă este de 6.25 mm, dar standard are 8 mm.
Lăsați un comentariu