Fii Util!

Aranjarea beciului mi-a dat câteva bătăi de cap, trebuie să recunosc, dar nimic nu mi-a dat mai mult de cap decât drenajul pe care l-am făcut pentru a scoate apa din beci.

Totodată, am încercat pe cât posibil să muncesc cât mai puțin, doar că în unele cazuri nu se poate. Aș fi putut să îmi las strict canalele de scurgere de pe margine către canalizare, dar asta ar fi însemnat ca o oarecare colmatare a lor să le facă inutilizabile. Așa că am ales o soluție beton (pun intended) pentru asta:

• În primul rând, canalele de scurgere au fost efectuate cu ajutorul cofrajului pe care l-am făcut la turnarea șapei de nivelare.
• Tuburile de sub polistiren reprezintă rezerva numărul doi, care preia apa de pe pereți.
• Dacă și tuburile se înfundă, sistemul de drenaj cu piatră de 8-16 mm va filtra apa care vine, eliminând posibilitatea de a se acumula mizerii care vor înfunda canalul.

Un ultim țel îl mai aveam în beci, unul care pe mine m-a enervat o bună perioadă de timp: un cămin propriu de captare și deversare a apei.

Pentru asta, am ales din comerț un astfel de cămin pluvial pentru țevi. Rolul lui este să treci țeava prin el și să poți monta înăuntru un robinet, un apometru sau un filtru. Căminul poate fi montat în exterior, este fabricat din PVC, ceea ce îl face ideal din punct de vedere al rezistenței și este destul de compact.

Din nou, nevoia mea de a face lucrurile ca la carte m-a făcut aici să adopt, din nou, o soluție de rezervă pentru captarea apei, anume, am ales să tai fundul acestui cămin. Acest lucru face ca, în cazul în care se va acumula multă apă în acest canal, să se ducă și în pământ, suplimentar față de țeava de deversare în grădină.

Cine a făcut sistemul de colectare a apei pluviale anterior nouă a dus o țeavă care iese pe un deal și unde se scurge, fără probleme, apa captată în acest cămin. Dar așa mă asigur că apa se poate infiltra și pe sub terasă către exterior, în caz de nevoie.

După ce am tăiat tot fundul căminului, am dat găurile pe unde intră țevile de drenaj în cămin și l-am pus pe poziție. Pentru a mă asigura că nu se mișcă din loc, am băgat piatră de 8-16 mm pe lângă el, de jur împrejur. Asta i-a oferit rigiditatea de care avea nevoie.

Bineînțeles că nu am pus piatra pur și simplu. La fiecare umplere a spațiilor laterale, m-am apucat să bat în cămin pentru a „vibra” pietrele și a le așeza cât mai eficient în goluri. Am făcut așa până când s-au așezat complet, iar următorul pas a fost să umplu baza căminului cu piatră.

Finalizarea s-a făcut la momentul montajului gresiei, cu un dreptar. Am vrut ca totul să fie la nivel și sistemul de drenaj să fie cât mai ascuns cu putință.

După chituirea gresiei, chit pe care l-am băgat și pe lângă cămin, am pus capacul și totul a căpătat sens. Podeaua arăta drept și era exact ce mi-am dorit să iasă.