De ceva vreme am zis că m-am apucat de diverse experimente pe mine însumi. Stați mă, ho, că nu m-am apucat să bag diverse în mine să îmi mai crească vreo mână sau vreun picior…
De ceva vreme (mai degrabă de un an de zile) am început să mai schimb una-alta la mine. Mai un mâncat mai sănătos, mai un tăiat de câte un energizant de ici de colo, mai o cafea pe post de înlocuitor. M-am apucat și de mișcare (din ce în ce mai intens deja). Deci chestii d-ăstea civilizate.
Dar ceea ce am început să fac în ultima perioadă chiar le întrece pe toate.
M-am transformat într-o rumegătoare.
Să vă explic. Eu sunt genul de om care atunci când mănâncă, mănâncă, nu se joacă. Și de cele mai multe ori, am capacitatea de a devora o farfurie în maxim 5 minute. Minim? Să nu stea nimeni în calea mea dacă mă grăbesc. Mănânc pe bandă rulantă fără să scot grai din mine.
Ei bine, toate astea duceau la niște chestii cărora eu nu le dădeam mare importanță: balonări anapoda, neasimilarea de macronutrienți cum trebuie (eu din totdeauna am avut probleme cu asimilatul de proteine în special în corp, pentru că nu mâncam, repet, cum trebuie), arsuri gastrice etc.
De la Dragoș Pătraru citire am auzit de cartea lui Jessie Inchauspe, anume, Revoluția Glucozei pe care soția a decis să o cumpere pentru ea și, dacă oi vrea și eu să o citesc, nu e nimic rău.
Așa cum a zis și ea, am zis și eu într-o doară să citesc 2-3 pagini. Nu prea le am eu cu cititul cărților, eu sunt mai mult cu cititul pe internet de diverse chestii (bloguri, reviste, broșuri și poate și cărțile le citesc on-line). Totul se datorează modului de a ne preda la școală Limba și Literatura Română unde excelam la capitolul gramatică, dar când venea vorba de Literatură, fugeam ca dracu de tămâie de ea.
Ei bine, vreau să zic că m-a prins flama cu cartea asta și deja încerc să o termin cât mai repede să aflu cât mai multe cu putință despre tot ce povestește autoarea cărții. Dar la începutul cărții m-am lovit de o chestie pe care eu nu o făceam:
Mestecatul.
Principiul mestecatului constă în începutul digestiei din gură și nu în stomac. Vedeți voi, atunci când mestecăm mâncarea, noi distribuim enzimele către mâncare direct prin salivă, stomacul se pregătește temeinic de a primi mâncarea prin suplimentarea cantității de acid gastric, iar mâncarea mestecată este mult mai ușor de procesat și pentru extrasul nutrienților mai eficient.
Evident, văzând toate astea, mi-am adus aminte și de biata mama, care la fiecare masă pe care o punea îmi zicea „mai ușor, că nu e concurs!” Buba e că ea știa ce știa, dar nu știa să îmi explice întocmai de ce.
De o săptămână m-am transformat în rumegătoare. La modul mestec tot ce mănânc până ce mâncarea devine ca o pastă. Pentru multă lume, tot ce am scris aici va suna poate scârbos, iar alții vor spune că e prea timpuriu după o săptămână să zic ceva despre asta.
Zic după o săptămână și vă zic și mai sus care sunt motivele pentru care sunt decis să vorbesc despre asta:
- Nu mai am balonare. Absolut deloc, nici un reflux gastric, nici vreo bombă ce ar putea pune Hiroshima pe locul 3. Nimic.
- Chestia asta se vede și în oglindă: s-a tras burta seara. Nu dimineața că dimineața deja am 13 ore de când n-am pus mâncare în gură, ci seara.
- Nu mai am aceeași capacitate de a mânca. Dacă îmi puneai o porție de 700g de mâncare și mă lăsai să mă descurc, păi mă descurcam… Asta se datorează capului ăsta al nostru căruia îi ia 20 de minute să ne anunțe că ne-am săturat. E vorba de hormonii de foame și saturație: grelina si leptina.
- Am început să simt cu adevărat mâncarea. Și nu e vreo poveste de guru sau de meditație, „fiți una cu mâncarea”. Să fiți una cu mâncarea, vă duceți în pădure și așteptați ursul să vă mănânce. Nu, e vorba despre capacitatea mâncării de a se descompune în gură. Luăm exemplu cartoful: el dacă îl mănânci repede, nu îi simți gustul. Dacă îl mesteci, amidonul din el se transformă în glucoză și devine dulce în gură. Se aplică aceeași chestie și cu un fruct: îți va satisface nevoia de dulce pe deplin pentru că simți dulcele în gură intens.
O să mai urmăresc să văd ce se întâmplă cu mestecatul și rumegatul în timp și vă țin la curent. Însă până atunci, puteți încerca și voi. Sau și mai bine, cei ce deja o faceți, spuneți-mi și mie în comentarii motivele pentru care o faceți (dacă așa ați rămas obișnuiți sau ați avut un moment d-ăsta de revelație) și care sunt rezultatele.
Sursa foto: Freepik