A ieșit vinul mai bine decât mă așteptam

În perioada de concediu de iarnă în care am fost la țară s-a făcut și vremea de tras vinul. Motiv pentru care m-am apucat de îmbuteliat vinurile.

Am început cu cel alb, cu care am avut și niște probleme, probleme ce au rămas în continuare: vinul alb pare foarte dur, dar stând și analizând gustul lui, nu e dur. Are o acreală în el pe care nu mă așteptam să o aibă, fapt ce m-a pus pe gânduri și pe studiat.

Am descoperit că anul acesta a fost o problemă la vinurile albe cu drojdiile. Bine, nu vorbesc de soiurile nobile, în care ai vin alb Chardonnay sau mai știu eu ce. Nu, vorbesc de ceasla noastră cea de toate zilele. Aparent la începutul fermentației trebuia să pun drojdie pentru vin alb în damigeană pentru a ajuta.

Vă spun sincer, nu știu cum să verific dacă vinul are drojdie suficientă sau nu. Orice sfat pe care l-ați avea e binevenit pe subiectul ăsta.

Am mai confirmat și cu un coleg de la birou care a pățit același lucru cu vinul alb și e nevoit să îl bage la Tescovină (Țuică din struguri pe limbaj de Argeș). El are și cantități industriale, eu am 30 de sticle de vin alb rămase pe stoc.

Nu zic că nu e băubil. Dacă te îmbeți, vorba aia, poți bea și apa de la flori. Dar nu e select, nu l-aș scoate la o masă în care am invitați să mă mândresc cu el. L-aș lăsa ca plan de rezervă pentru când se activează musafirii și vreau să îi trimit la culcare repede.

Apoi am trecut la vinul roșu, care e ce trebuie. Deci nu știu cum să vă zic, dar nu are gust de butură (adică de tulburel, prima mână), e limpede chiar dacă e roșu și merge de minune băut. Nu e nici foarte tare ca alcool, e și un demisec, cât să nu urli după o cană de apă după ce bei un pahar de vin.

E exact ce trebuie!

Anul acesta am apelat la o metodă un pic mai ciudată de a transfera vinul în sticle: am mers pe principiul vaselor comunicante. Iar pentru a vă explica, trebuie să vă spun cum făceam înainte, cum bănuiesc că toată lumea care e la țară face (cei ce îmbuteliază la sticle). Scoteam câte o găleată (se vede și în poză, cea portocalie care e plină ochi cu vin) și apoi cu un ibric de inox, transferam în fiecare sticlă.

Munceam destul de mult, ia cu ibricul, pune, scoate, chinuie-te că rămâne pe fundul găleții, riști să dărâmi sticlele sau chiar și vinul (BLASFEMIE!) Nu era eficient, așa că anul ăsta m-am folosit de un furtun de tras vinul pentru a putea trece din găleată în sticle. Iar recipientul am avut grijă să fie mai sus ca nivel față de sticle pentru a mă ajuta de gravitație.

Pe același principiu am transferat și din damigene în găleată: tot cu un furtun. Așa nu m-am chinuit deloc și a mers munca destul de repede. Mai mult mi-a luat să curăț sticlele (și era vorba doar de o clătire minusculă) decât să trag vinul.

Pentru că am mai avut discuții și cu alte persoane în trecut, chiar și la ultimul pitroc rămâne depunere pe fund. Asta face parte din procesul de limpezire, unde se lasă taninii pe fundul vasului. Aceștia nu trebuie trași din damigeană, motiv pentru care folosim același principiu ca la pitrocurile anterioare: furtunul de transfer e „reglat” la o înălțime de minim 1.5 cm de la fundul damigenei.

Se pierd 4L de vin, dar nu riști să strici toată marfa.

Una peste alta, am dat câteva sticle și pe la rude și prieteni și am fost îndemnat să păstrez rețeta asta de bună pentru viitor, că e foarte eficientă.


Lăsați un comentariu