Mersul pe munte pentru noi anul ăsta a fost un sport nou, dacă îl pot numi sport. Am mers pe mai multe vârfuri și dealuri decât am mers în toată viața mea pentru că sunt destul de leneș când vine vorba de plecări.

Dar într-o zi stăteam acasă și mi-au apărut la sugestii pe Facebook trasee montane, printre care unul și către Vârful Cozia din Masivul Cozia al județului Vâlcea în perioada de toamnă, un traseu ce te lăsa cu gura căscată când îl vedeai pe toate site-urile.

Apropo, sunt singurul nebun care atunci când deschide subiectul despre orice sau spune ceva prin casă, telefonul parcă îl ascultă cu subiect și predicat și știe exact ce vreau astfel încât să primesc numai notificări de genul? Dacă zic despre alegeri, primesc numai politic, dacă vorbesc despre o boxă, primesc toate actualizările. Am verificat să văd cât costă un aparat foto, acum am toate postările de la grupuri foto. Știu că telefonul ne ascultă ce vorbim, dar parcă totuși.

Revenind, m-am înarmat cu răbdare să studiez traseul un pic până la vârful Cozia și am ales ultimul weekend din Octombrie. De ce? Simplu: este ultimul weekend din an în care soarele apune cu o oră mai târziu. Și aveți nevoie de asta.

Traseul are două variante de pornire:

• Prima variantă, pe care am ales-o și noi este cu pornire de la Mănăstirea Turnu. Aveți aici parcare, iar drumul duce prin pădure până la următorul punct de unde puteți porni pe traseu.
• De la Mănăstirea Stănișoara, unde aveți acces cu mașina dar nu prea m-aș aventura acolo dacă plouă. Cu toate acestea, fiind relativ uscat când am fost noi, erau inclusiv mașini ca Matizul pe acolo, deci este accesibil.

Urmărind traseul cu cruce roșie prin pădure, dăm de un drum destul de lat și neasfaltat. Aș îndrăzni să adaug că m-aș fi aventurat cu mașina de la țară pe acolo, asta numai pentru că ea este pregătită de off-road.

Deja pădurea se întrevedea cu peisaje frumoase, doar că la baza traseului aveam un mix de verde cu galben-verzui. Iar pe tot parcursul drumului pnă la mănăstirea Stănișoara veți da de foste cabane de camping. Drumul a fost cândva practicat ca traseu de pelerinaj al mănăstirilor din Vâlcea.

Mănăstirea Stănișoara cred că este una din cele mai frumoase mănăstiri văzute vreodată de mine datorită amplasării ei (zic una din cele mai frumoase că orice cioară își laudă puiul: pentru mine, mănăstirea de la Curtea de Argeș e no. 1): este îngropată și înconjurată de munți, cu o liniște ce rar o găsești undeva. Dacă ar fi să o compar cu mănăstirea de la Cozia, prefer să vin aici ori de câte ori am ocazia.

Vocea călugărului de aici îmi aduce aminte de vocea unui prezentator de la TVR1, o voce blândă care te face să asculți slujba. Nu prea am avut timp pentru că noi ne pornisem într-o treabă și trebuia să ajungem sus pe vârf și înapoi până se întunecă.

Drumul iese prin spatele mănăstirii de la Stânișoara, unde veți găsi indicatoarele de mai sus. Ceea ce vreau să adaug este că traseele sunt foarte bine marcate, nu există riscul să te rătăcești decât dacă îți dorești să o faci. Continuarea lui se face doar prin pădure.

Plăcerea cea mai mare a fost când am mers prin pădure și se vedea cum se face tranziția de la culorile mai verzi de mai sus la culori galbene ale foioaselor din pădure. Jos încă nu erau atinse de brumă, motiv pentru care ele nu se îngălbeniseră, însă mai sus fiind mai frig le pișcase.

Traseul merge prin pădure până la cabana Cozia. Doar acolo aveți parte de platou, iar pe traseu veți avea și o zonă de lanțuri, unde va trebui să treceți cu atenție. Atenția va fi și mai mare dacă cumva zona este umedă deoarece există riscul de alunecare de pe stânci.

O dată ajunși în platou, drumul știe doar un traseu, anume linia albastră către cabana Cozia. Aici găsiți niște peisaje de vis, peisaje în care se vede și râul Olt, împreună cu stațiunea Căciulata:

O chestie aș vrea să adaug: cabana Cozia nu reprezintă vârful, de acolo mai sunt de mers vreo 15 minute până la vârf. Sunt în schimb indicatoare de jos care vă duc până la vârf, prezentat în poza principală.

Deja se întrevedea apusul, iar eu am obținut peisajul ăsta de vis. Pot spune doar că ceea ce am putut vedea aici mie mi-a tăiat răsuflarea, nu am mai văzut niciunde peisaje așa frumoase. Și e un vârf mic, adică are 1668m altitudine.

Vreau să fac o observație mică: am văzut foarte multe mașini aici sus la cabana Cozia, mașini care au ajuns pe un drum de la Sălătrucu. Drumul se vede și pe Google Maps dacă o să căutați.

Returul a fost pe fugă, de frica apunerii soarelui. Chiar dacă am fost într-un weekend în care soarele apunea mai târziu, exista riscul. Am zis ca măcar până la mănăstirea Stânișoara să ajungem pe timp de zi, restul fiind drum așa lat îl nimeresc și beat. Păi oricât m-aș fi grăbit eu, tot m-am oprit să mai fac două-trei poze:

Exact așa cum am anticipat, am ajuns la mănăstirea Stănișoara pe lumină de zi, am poposit zece minute cât să ne tragem sufletul și să mergem la toaletă (apropo, condiții igienice foarte bune dacă veți avea nevoie la mănăstire. Rar găsești așa frumos, pesemne că și oamenii sunt civilizați aici).

Concluziile traseului:

• În perioada de toamnă ar fi mai bine să plecați de la mănăstirea Stănișoara. Se scutesc 3 ore de drum, pentru că atât am făcut de la o mănăstire la alta, timp care v-ar ajuta enorm într-o situație de a vă prinde noaptea.
• Nu mergeți neechipați! Obligatoriu să aveți încălțăminte pentru traseu montan deoarece este destul de abrupt. Gândiți-vă că, deși muntele ăsta are doar 1668 m altitudine, plecarea o faceți de la 250 m. Așadar urcați și coborâți foarte mult.
• În echiparea voastră completă includeți și lanterne frontale. Au fost de mare ajutor pentru noi pe retur către mănăstirea Turnu.
• Găsiți de mâncare și de băut sus la cabană. Poate ar fi un motiv în plus să nu cărați foarte mult cu voi pe traseu în sus. Cu toate astea, prefer hrana mea.

Sunt foarte multe zone de belvedere pe acest traseu, noi am găsit patru dedicate și alte zone unde poți admira peisajul. Traseul total a durat 11 ore deoarece nu am fost în cea mai bună formă. Pentru oamenii mai experimentați, 9 ore ar trebui să fie suficient. Dar mai bine să aveți etalon 11 ore.

Nu este un traseu ușor deloc. Trei zile am avut febră musculară, dar a meritat fiecare pas făcut pentru că la sfârșitul cursei făcusem 41.588 de pași (31 de km mai pe scurt.)