Așa cum am zis ieri, am făcut traseul ăsta destul de des. Bașca, voiam să îl fac și duminica trecută dar a venit valul ăsta de frig (dacă mă întrebați pe mine, frigul ăsta de fapt reprezintă temperatura normală pentru această perioadă) și ne-am lipsit. Zăpadă la munte, stâncă și alunecare nu prea sună bine.

Pentru a ajunge pe el, trebuie luată calea Transfăgărășanului, iar pe un pod într-o curbă se zărește panoul care duce către Valea Lui Stan. Acolo aveți o pancardă care vă informează despre traseul și, poate cel mai important afiș este acela că zona este frecventată de urși. Iar eu nu pot decât să confirm acest aspect.

Pentru a merge pe această drumeție, de preferat ar fi să aveți echipamente adecvate. Am văzut oameni în adidași și, sincer, eu nu m-aș încumeta niciodată pe aici în adidași. Se merge preponderent pe stânci și este foarte alunecos. Dacă este să comparăm cu drumul către Lacul Scropoasa, aici este mult mai greu.

Se urmărește permanent marcajul de pe traseu, care este frecvent și în fiecare an salvamontiștii îl redesenează cum trebuie. Nu s-a întâmplat vreodată ca drumul să nu fie marcat.

Nu puteți merge decât în față, iar pe tot traseul aveți diverse elemente ajutătoare ce vă fac cățăratul mai ușor:

• Sunt cabluri montate mai peste tot unde implică urcare, să vă țineți de ele.
• Sunt scări făcute din Fier Forjat și montate pe unde urcarea este pe verticală.
• Poduri și podețe pentru a trece ușor.

Cu toate acestea, traseul devine din ce în ce mai greu până într-un punct. Evoluția lui este de la urcat ușor până la mers efectiv pe stânci deasupra lacurilor.

Veți trece de o mică hidrocentrală amenajată de pe vremea Răposatului care nu mai este funcțională. Totuși, cam ăsta vă e reperul că aveți o pantă de urcat destul de abruptă. Când zic „destul de”, urcați pe coastă la deal 30 de minute fără oprire prin pădure:

Pe vârf, ajungeți pe un platou unde vă puteți trage răsuflarea, lua o gustare, iar întoarcerea nu prea se poate înapoi. Vedeți voi, traseul este gândit doar dus, întors este mult mai dificil. De altfel, să cobori pe acele scări deasupra apei, pe mine personal m-ar lua transpirațiile invers.

Însă întoarcerea are loc pe forestierul principal care va ieși către Barajul Vidraru. Dacă țineți drumul forestier, imposibil să nu ajungeți. Și veți trece și pe lângă cel mai oxigenat punct al barajului:

În poze nu se vede, dar aici apa de obicei este foarte turcoaz, semn că este foarte oxigenată. Probabil aici este izvorul cel mai mare al barajului și de asta. Dar poza nu poate cuprinde în realitate culoarea adevărată a apei.