Iarba asta din curte îmi dă foarte mult de furcă. Dacă nu aș fi avut motocoasa să pot cosi și trebuia să dau la coasă manual, îmi luam câmpii. Sau dealurile…
Norocul meu că s-a inventat tehnologia și totul e mai ușor datorită uneltelor pe care le avem.
Nu mă refer la Teknologya aia de apare pe internet, cu invenții ce pot câștiga ușor premiul Darwin (deși unele chiar nu-s rele). Nu. Vorbesc despre tehnologie adevărată.
Dar atunci când te iei la întrecere cu alți bărbați care au scule din ce în ce mai multe și mai frumoase, parcă nu-ți vine să te lași mai prejos, nu?
Așa se face că am văzut la cineva o mașină de tuns gazonul și mi-a făcut cu ochiul. Am cuvântat că-mi iau și eu una cât de curând, mai ales că el și-a luat-o din târgul de la Domnești cu o sumă de neglijat: 150 de lei și funcționează perfect.
Eu când am cuvântat, eram la un pahar de cinste cu mai multe persoane și am primit un răspuns ce era ca un cântec de harpă la urechile mele de la unul din prietenii mei:
„Am eu una, mă. Pe benzină, nu electrică. Nu pornește de ceva vreme și deja vreau s-o arunc. Ți-o dau să te joci cu ea. Dacă o faci, ești bun!”
Și uite-așa, am mai băgat o rablă-n curte pe care sper să o pun pe picioare. Nu am apucat să o desfac, dar am o vagă presimțire că blestemul care mă urmărește necontenit o să-și facă simțită prezența și aici. Va urma…
P.S. Scuzați dezordinea: până la reparație mașina stă într-un colț neortodox al atelierului.
Lăsați un comentariu