Stăteam acum două săptămâni, și îmi admiram lucrarea la gard după ce am terminat-o cu o intensitate care s-ar fi simțit direct din cer. Eram fix ca în gluma aia cu „Vai, ce gard alb!”, doar că nu vorbeam.
Totuși, ceva îmi lipsea de la gardul ăsta. Era făcut frumos, era ceva rustic, arăta demențial, dar lipsea ceva. Acel strop de imaginație care mi-ar fi ridicat așteptările.
Am tot stat, m-am uitat la el și mi-a picat fisa de s-a auzit cum se aude când tonomatul e gol. Gardul meu l-am dat cu ulei ars și noaptea nu iese în evidență. Ziua este discret, iar noaptea nu iese deloc în evidență. Hai să îl facem să iasă în evidență, zic.
Știți ce am făcut? Lumină!
În trecut ne-am jucat cu niște stâlpișori d-ăștia iluminați cu LED și încărcare solară. Primele modele pe care le-am luat au fost niște globuri albe care făceau o lumină foarte plăcută în curte. Le-am montat peste tot și au început să se mai ardă din ele.
Între timp, cât timp ne-am jucat noi, bărbații, cu jucării pentru oameni mari, unul din globuri a ajuns în capul unui stâlp, luminând de jur împrejur totul. Și memoria mea cumva a făcut legătura cu acel stâlp, așa că am cumpărat 8 globuri iluminate de la Dedeman pe care urma să le pun în stâlpi.
Pentru a mă asigura că acestea stau fixate în stâlpi, am bătut niște lemn în interiorul țevii și am prins cu negrese suportul de el. Aici nu am aplicat ingineria, ci metoda testării și efectuării: am luat bucăți de lemne până ce am văzut că pot fi bătute forțat în interiorul țevii de G2”. Un lemn de 45×45 s-a potrivit la fix, așa că am tăiat la vreo șase centimetri 8 bucăți.
Rezultatul se vede în imaginea principală. Problema e alta: a ieșit așa de frumos încât vreau să cumpăr pentru toate țevile de gard pe lungimea drumului. Toate astea mai duc la un avantaj pentru că nu mai plouă în interiorul țevilor, acestea fiind protejate de globuri ca un capac.
Lăsați un comentariu