Constat că nu am mai scris de ceva vreme despre șemineul ce l-am făcut. Vă spun cu mâna pe inimă, aveam de gând să îl dărâm acum în Decembrie, la îndemnul soției, dar a avut el noroc că sunt eu prost… Ăsta-i un alt subiect pe care o să vi-l zic la momentul potrivit, promit.

După ce am zidit pereții laterali, s-au întărit (a durat o săptămână, nu o lună de când nu am mai scris nimic despre el, se întărea și mama lui de adeziv într-o lună…), m-am apucat să îmi creionez grinda superioară. Aici m-a ajutat faptul că am avut șamotă subțire și șamotă groasă.

Așa cum am ales și în partea inferioară cărămidă de șamotă, așa am ales și în partea superioară, forma unei cărămizi fiind următoarea:

Am măsurat ca lungimea grinzii să fie exact cât lățimea șemineului. Unde am lăsat șanțul acela de 16×16 am pus din nou o bară de Ø10 mm pentru a avea un mic sprijin grinda, asta în afară de rezistența ei. Muchia inferioară se sprijină pe focarul din metal, iar unghiul copiază înclinația tubulaturii, cu o distanță de aproximativ 10 mm de la muchia recuperatorului.

Înainte de a monta însă cărămida, am izolat pereții ce dădeau către camera din mijloc și către exterior. Aici a venit unchiul și a zis așa: “Măi nepoate, păi tu faci căldură afară de nu te vezi!” Și am prins-o din zbor, am cumpărat 5 bucăți de vată minerală de la Knauf, cu folie reflectorizantă. Nu doar că nu lasă căldura să treacă, dar ajută și la a dirija căldura către cameră, mai ales că el e făcut pe colț:

Contrar așteptărilor mele de a prinde vata minerală pe perete, care implica tot soiul de complicăciuni, s-a lipit extraordinar cu același adeziv de polistiren, fără nici cea mai mică problemă. Am izolat până la nivelul focarului complet (nu a scăpat nici măcar un colț neizolat, dacă am tăiat cumva mai mic, am făcut apoi fâșii și am pus la loc pentru a minimiza pierderile) și am urcat și pe lângă tubulatură.

După izolație, m-am apucat să montez grinda. De jur împrejur, grinda este iesita cu aproximativ 50 mm față de pereții laterali / focar. Nu am vrut să ies mult în evidență cu grinda, iar pe pereții laterali am considerat că descărcarea tensiunii din grindă se face pe cărămizile de sub, așa că nu am folosit șamotă.

Din nou, totul trebuie să stea la întărit o săptămână, mai ales că pe grinda asta va sta toată hota. Ori eu cum aveam planuri mărețe cu hota, nu puteam să risc nimic.

Ceea ce am făcut a fost să măsor tubulatura și țevile în schimb, să le tai pe cote de așa natură încât să nu lovească hota în recuperatorul de căldură. Am pus recuperator de căldură să ajute la încingerea cărămizilor și, datorită formei lui, va avea o convecție mult mai bună față de o țeavă normală.

Ei bine, după ce am poziționat eu toată tubulatura și cu recuperatorul de căldură, am dat-o în bâlbâială original: cum mă leg în coșul ăla frumos? Răspunsul mi l-a găsit omul de mă ajuta cu zidăria: “Tub flexibil de inox, îl poziționăm și zidim acolo, aia e!”

Zis și făcut. Mai jos este primul foc făcut în el, cu tirajul pe care îl avea atunci. O să vedeți voi de ce folosesc strict fraza asta după ce o să vă explic de ce era să îl dărâm…

Mai fac o mențiune, pe care nu am făcut-o mai sus: Vata minerală la Dedeman se dă și la bucată, un număr de plăci cât vă trebuie. Am cumpărat strict 5 plăci din care pe o jumătate de placă și-a făcut culcuș câinele, săpând în ea. L-a mâncat pielea 2 săptămâni și s-a târât în toate bălțile să scape de praful ăla de vată…