Fii Util!

Pasiunea mea pentru mașini a apărut de mic copil. M-am uitat la desene animate cu curse, m-am jucat jocuri cu mașini și mi-am făcut tuning la fiecare mașinuță ca la carte. Cred că ăsta e motivul pentru care mecanica va rămâne primul meu hobby și probabil cel mai drag.

Primul contact real cu mașinile l-am avut, cum am mai povestit pe aici, cu Dacia tatălui meu. O mașină pe care am reparat-o mai mult din ambiția de a o salva decât din pricepere. A urmat apoi Dacia 1410, dar de data asta a mea. Mașina aia mergea pe orice combustibil puteai turna într-o sticlă de 5L care alimenta carburatorul și pornea fără probleme cu sârme legate strategic pentru reglaje fine.

Apoi a apărut Opel-ul, mașina de care m-am atașat cel mai mult. Avea un farmec aparte, greu de explicat, dar suficient cât să mă facă să uit de toate problemele pe care le avea. Și avea destule. Era decapotabilă, iar asta cântărea enorm pentru mine. Probabil prea mult, dacă stau să mă gândesc acum.

Când am ajuns la ultima achiziție, am zis că trebuie să păstrez ceva din spiritul Opel-ului. Singura variantă realistă era trapa ca accesoriu al unei mașini. Panoramică sau simplă, nu conta, dar să se deschidă complet. Era un criteriu principal pentru mine.

Așa că am căutat ca Tiguanul să bifeze și opțiunea asta. Evident, dacă apărea o variantă mult mai bună ca an și kilometri (și fără „intervenții artistice” din partea samsarilor), eram dispus să renunț la trapă. Dar s-au aliniat lucrurile și am avut parte de ambele.

Doar că… din prima zi am făcut o prostie.

Nu pot să spun 100% sigur că asta a fost cauza, dar bănuiesc. Am plecat de la muncă, erau vreo 9°C afară și m-am gândit că n-ar strica o aerisire serioasă. Așa că am deschis trapa la maximum.

Butonul de acționare al trapei are niște poziții prestabilite, dar poți trece de limita de deschidere maximă într-un punct dedicat mentenanței. Evident, eu nu știam asta și m-am dus fix acolo insistent.

Când am vrut să o închid… surpriză: partea din spate nu mai etanșa.

Mi se putea citi panica în ochi de la doi kilometri distanță. Nu de alta, dar se anunța ploaie în seara aia și nu aveam chef să transform interiorul mașinii într-un acvariu la câteva zile după ce am cumpărat-o.

Am început să caut soluții și așa am aflat că motorul trapei poate fi acționat manual cu un imbus de 4 mm care funcționează practic ca o manivelă pentru motoreductor.

Ca să ajung la el, a trebuit să demontez consola de plafon.

Am început cu suportul de ochelari, ca să am acces la șuruburi. Am scos și capacul de la microfon.

După ce am desfăcut cele 4 șuruburi, am dat jos partea care conține comenzile trapei și luminile ambientale. Aici trebuie să ai mare atenție la mufe deoarece sunt destul de sensibile și nu vrei să rupi ceva din grabă.

După încă două șuruburi, am ajuns la motorul trapei. Acesta are un locaș din alamă care permite acționarea manuală.

Am pus imbusul, am aplicat puțină presiune pentru că mecanismul era blocat într-o poziție aiurea și după câteva mișcări înainte-înapoi am reușit să deblochez pârghiile și să închid trapa corect, astfel încât să etanșeze.

Credeți că m-am lecuit? Evident că nu.

După ce am reconectat temporar comenzile, am testat din nou și, bineînțeles, am dus trapa iar la capătul de cursă. De data asta nu s-a mai blocat, motiv pentru care nici acum nu sunt 100% sigur că de acolo a pornit problema.

Un lucru e clar, însă: metoda asta se aplică în mare parte la tot ce înseamnă grupul VAG: Volkswagen, Skoda, Audi sau Seat. Principiul e același, iar motoarele sunt prevăzute cu acel locaș pentru acționare manuală. Diferențele apar doar la prinderile consolei.

Și încă un sfat, mai ales că vine vremea bună:

• Faceți mentenanță la trapa voastră. Curățați canalele de scurgere, ghidajele și șinele, ca să funcționeze corect și să evitați surprizele.
• Dacă vreți să o folosiți des, începeți cu poziția de vent. La Volkswagen, se face prin apăsarea manetei în sus, ceea ce ridică partea din spate. Abia apoi puteți face o deschidere completă.