Tot Muntenegru, dar varianta ca la Costinești

Am zis că la Muntenegru m-am simțit foarte bine. Și zic foarte bine pentru că nu a fost cel mai bine din toată excursia. Dar m-am simțit extraordinar mai ales pentru că am plecat cu așteptările foarte jos (extrem de jos, mă așteptam să găsesc ceva ca în comunism) și am găsit Raiul pe pământ.

Chiar cred că dacă e să mori, așa ar arăta Raiul. Nu ai cum să îmbini altfel marea cu muntele decât printr-un golf ca în Kotor. Singurul lucru care ar mai aduce la fel cu ce e acolo ar fi fjord-urile (fiordurile, am tradus și cuvântul ăsta în română) scandinave. Nu pot confirma că acolo n-am ajuns (încă).

Experiența din Kotor vreau să o mai repet cât de curând, foarte curând. Liniștea, calmul, oamenii civilizați de acolo mi-au dat de gândit că se poate aspira și la o viață frumoasă.

Am avut doar o noapte de cazare în Dobrota însă. Vedeți voi, excursia asta a fost un fel de explorare a Europei, să vedem locuri pe care multă lume nu ar recomanda să fie văzute. Motiv pentru care am luat-o din loc a doua zi înspre Herceg Novi, la granița cu Croația.

În drumul nostru spre Herceg Novi ne-am oprit la coada golfului, în satul Perast, pentru o vedere inedită asupra îmbinării dintre mare și munte. Mi-am dat seama că toată arhitectura din Muntenegru este pe stil romanic, romanii având o influență foarte mare aici. La noi, în România nu e amploarea asta de arhitectură, deși istoria noastră zice că ne tragem din romani.

De aici sunt 2 insule ce pot fi vizitate cu barca, ambele fiind apropiate. Pe una din ele este doar o biserică catolică, iar pe cealaltă este o cetate cu o biserică celebră pentru arhitectura ei. Nu le-am vizitat din pricina timpului, dar există oameni cu bărci acolo care fac curse. De altfel era și un trafic pe mare cu bărcile de nu îți venea să crezi, cam cum e pe Transfăgărășan în perioada aia bună.

De acolo am plecat direct spre Herceg Novi, o stațiune care aduce cu un Costinești mult mai civilizat. Iar aici am dat și de oameni care nu sunt așa de civilizați:

Ne-am luat o cazare prin Booking la un apartament acolo, pe numele lui, Mianiko Apartments. Problema a fost că atunci când am ajuns acolo, ne-am trezit că nu era nimeni la proprietate și era un bloc destul de mare. Nu aveam internet, nu aveam nici o metodă de acces.

Cu chiu, cu vai, am găsit un wireless fără parolă la care să ne conectăm și să vorbim cu proprietarul. Acesta a făcut overbooking și ne-am trezit fără cazare. Ne-a zis că am intenționat să anulăm pe Booking (nu e adevărat, nu poți intenționa. Ori anulezi, ori nu) și că putem reglementa asta prin a anula cazarea fără nici un avans sau vreo plată.

Ok, rezolvăm noi problema cu ei un pic mai încolo, dar ce facem acum într-un oraș unde nu avem internet, semnal la telefon sau cunoștințe despre limba celor din Muntenegru? Erau pe toate gardurile afișe cu „Apartman, rent” și numărul de telefon, dar cum să suni?

Ne-am mobilizat un pic, am mers la un restaurant cu Wi-Fi și am început a căuta. 30 de minute mai târziu ne-am cazat la un apartament mai bine dotat: vedere la mare, aproape de centru și de faleză. Iar doamna de acolo vorbea engleză, deci ne-am putut înțelege cu ea.

De acolo, am fost să explorăm orașul, să vedem ce e de el. Am descoperit un oraș foarte frumos ce avea același format cu muntele în spate. Centrul lor vechi era foarte mare, au și o cetate unde ai acces contra sumei de 4€ per persoană, cetate ce arată dorința tuturor popoarelor de-a lungul timpului de a răpune Herceg Novi, dar au eșuat. Documentarul este prezentat în interiorul cetății, unde ne-am și adăpostit de ploaie.

Tot în centrul vechi am avut parte de surpriza călătoriei noastre, anume: am găsit o grupare de folclor balcanic, printre care și ai noștrii, români:

De unde știam că sunt români? Biserica din poza de mai sus era pusă în interiorul cetății. Cei ce erau la dans aveau o muzică foarte cunoscută urechilor noastre, așa că am zis să mergem să vedem despre ce e vorba. Când am ajuns lângă ei, am auzit acordeonul și oamenii cântând muzica noastră. Bineînțeles că nu m-am abținut să dau un chiuit (hai, bine, trei) până când oamenii ne-au băgat în dansul lor și pe noi.

Vă dați seama, noi, singurii români de acolo, ne-am găsit cu ei și am intrat din toată adunarea aia în horă. Se adunase lumea ca la urs că nu înțelegeau ce se întâmplă. La sfârșit ne-am făcut prezentarea, iar cei ce dansau erau veniți tocmai de la Arad și prezentau dansurile populare în Balcani, alături de cei din Muntenegru, Croația, Serbia și Bulgaria (cred că și Grecia.)

Seara s-a încheiat foarte frumos ținând cont de experiența pe care am avut-o la prânz cu cazarea. Ceva ce a început cumva dezamăgitor s-a transformat pe seară în ceva ce nu ne așteptam. Practic, se poate spune că am scos soția inclusiv la dans la Herceg Novi.

Fiind ultima experiență despre Muntenegru, vreau să fac două mențiuni înainte de a pleca de aici:

  1. Pentru cei ce ajungeți în Herceg Novi, am înțeles de la foarte multe persoane că sunt probleme când vreți să alimentați cu combustibil la una din stațiile de acolo. Mai exact, este o stație de carburant EKO unde am înțeles că nu ești lăsat să alimentezi tu și oamenii de acolo fac mânării cam de 10-15€ în plus peste ce ați alimentat dacă sunteți turiști. Vedeți și recenziile de pe Google. Eu am preferat să evit, am alimentat de la Lukoil, la 8 km distanță de oraș, spre granița de tiruri cu Croația.
  2. Să nu vă minunați de câte pisici găsiți în tot Muntenegru, în special în Kotor. Au sosit aici pe vasele de croazieră de pe vremea piraților, ajutând la diminuarea numărului de rozătaoare și reptile, iar acestea sunt foarte respectate pentru istoria lor din vremea ciumii. Boala era răspândită cu ajutorul șoarecilor, iar ele mâncau șoarecii. Astfel au salvat golful Kotor de la o epidemie de ciumă, motiv pentru care oamenii din Kotor nu doar că le respectă, dar le iubesc și îndrăgesc ceva de neimaginat.

Lăsați un comentariu