Din seria noastră de excursii am hotărât să ajungem și în Italia. Ne-a fost în drum mai ales că am avut în gând să vedem și Austria înainte de a pleca acasă. Nu ne-am luat cazare, am fost și anul trecut la Lastebasse unde avem pe cineva, am fost și anul ăsta tot acolo.

Ei bine, am avut curiozitatea să văd cum se face vinul Prosseco, un vin spumant originar și brevetat doar în Italia, în zona Veneto. Zic asta pentru că de-a lungul timpului italienii au fost destul de nebuni încât să facă scandal dacă cineva a încercat să le replice ideea. Sau să le copieze numele.

Am dat exemplu pe cei din Croația, unde am băut Proșek. Ei bine, acest Proșek au vrut inițial să-l numească Prosec și a ieșit un scandal monstru pe la UNESCO pe tema asta încât oamenii au mai pus o codiță sub s ca să scape de ei. La fel se aplică și în situația celor din Franța, unde ei chiar au încercat să replice Prosseco cu nume și rețetă. Nu s-a putut, este brevetat în zona Veneto doar. Restul e vin spumant.

Ei bine, tehnologia de fabricare a prosseco-ului este destul de exactă, cu foarte multă tehnologie ce aduce cu sine un proces complex. Spre exemplu, am aflat că se poate pune și drojdie în sticla de prosseco pentru a avea acea aciditate de care avem parte când desfacem sticla.

Zona unde am fost este plină cu vie, pe de-a rândul. Inițial, am zis că strugurii seamănă izbitor cu Ceasla noastră cea de toate zilele, dar nu e așa. Atunci când îi guști parcă au un pic de acciditate în ei, comparativ cu Ceasla care este foarte dulce.

Podgoriile din Toscana sunt mici comparativ cu ce am găsit aici, doar că fiecare zonă este cu vinul ei aparte. Toscana este renumită pentru Chianti, un vin care are și siglă veritabilă (dacă o sticlă de Chianti nu are simbolul cocoșului pe ea, nu e din Toscana). Aici, găsim acest vin care a înnebunit lumea – Prosseco.

Sticla de Prosseco este 2.5€, un preț mult prea mic și este îmbuteliată cu dop de sticlă cum sunt sticlele de bere. Există și o lată variantă cu dop de plută, la 5€. Bineînțeles că prețul nu este făcut doar de un dop, ci este făcut mai ales de calitatea vinului: este un Prosseco Extra Dry, comparativ cu cel la preț mai mic.

Am mai învățat o chestie despre Prosseco și anume: acesta trebuie consumat în maxim doi ani de la data producerii, un an fiind recomandat de cei mai mulți din zonă. Iar chestia asta este datorată modului de fabricare ce duce vinul în oțet după 2 ani. O doamnă ne-a explicat că Prosseco găsit în magazine la noi (i-am zis că suntem din România) trebuie să aibă dată de producție cât mai recentă, altfel e vin spumant și nu Prosseco veritabil.

Evident că am vrut să cumpăr și eu câteva joarde pentru a le planta la țară. Există o posibilitate ca la plantare să nu fi rezistat din pricina filoxerei, dar dacă ar fi fost altoită pe soiul nostru cel mai rezistent (trăiască Căpșunica!), ar fi rezistat cu brio. Nu s-a putut, nu se vinde via lor, este strict a zonei și atât.

Mare atenție dacă decideți să vizitați zona în timpul verii: este o căldură mare, d-aia se și face vinul așa bun acolo. Am pățit eu inclusiv să mă ia durerea de cap din pricina dezhidratării. Să bei Prosseco nu e o soluție de rehidratare. Mergeți pregătiți pentru asta.