În general îmi place tâmplăria și să lucrez cu lemnul. Unul din motivele pentru care prefer să lucrez cu lemnul este frica de a lucra cu metalul însă, am evitat o bună perioadă să mă apropii de orice implica prelucrarea metalului.

Dacă stai bine să te gândești, e un pic anapoda și total nefiresc să fi un inginer mecanic, un inginer „pe fiare” și să îți fie frică să lucrezi cu prelucrarea metalului. Mi-a luat mult timp până am început să pun mâna și dacă nu era casa de la țară, nici nu cred că m-aș fi apropiat să fac ceva de genul.

Pe când eram tânăr, tot ceea ce făceam se rezuma la desfăcut șuruburi și înlocuit piese la mașină. Se strica o bujie? Înlocuire. Se strica o bobină? Înlocuire. Nu încercam să repar decât dacă era nevoie să leg cu sârmă.

Fac o mărturisire publică și de care nu sunt mândru: nu știu să bat cuie. Fug de ciocan ca dracu de tămâie când vine vorba să bat cuie. Asta nu înseamnă că, o dată cu maturizarea, nu încerc să învăț să bat un cui. Dar dacă îmi arăți că ai negrese, mai bine strâng la mână cu șurubelnița de mă uită Dumnezeu decât să dau 2 ciocane…

Este același lucru și cu sudura: dacă știi să lucrezi cu un aparat de sudură, este mană cerească pentru ceea ce tu faci în gospodărie. Dar până înveți să lucrezi cu un aparat de sudură durează destul de mult.

Problema se pune că în ziua de astăzi nu găsești meseriași să lucreze. Fie că e vorba de lemn, metal, plastic, zidărie, meseriașii sunt pe cale de dispariție mai ceva ca urșii polari și nu reușești să dai de ei orice ar fi, motiv pentru care eu unul am fost nevoit să învăț să îmi fac toate lucrurile în ogradă singur.

Dau câteva exemple de ce am reușit să fac eu în ultima perioadă cu aparatul de sudură, al meu sau împrumutat:

• O remorcuță pentru cărat diverse de colo colo. Nu am nevoie de ea să fie înmatriculată pentru că nu ies pe drum public. Nu ies nici măcar pe drumul ăla de mă vait eu că e neasfaltat. Cu toate asta, dacă am avut nevoie de balastru, am pus în ea și am adus acasă.
• Suzuki de la țară a avut nevoie de intervenții când vine vorba de caroserie. Am fost nevoit să sudez anumite lucruri. Oricum mașinii ăleia nu am ce îi reproșa orice ar fi, stă câteodată plină de nămol cu zilele.
• Noua boltă de vie, căreia o să îi fac aici câteva articole dedicate, a fost în întregime sudată.
• Măsuța de cafea de la mine de la București este făcută cu ajutorul sudurii.
• Urmează un raft de vin super șmecher și cu bibliotecile italiene la sudat.

Ideea stă în felul următor: sudând, îți faci mână și cu experiență destulă vei suda bine. Sigur, primele mele suduri încercate au fost pe o tablă, în drept și arătau fix ca niște muci aruncați de un copil mic: fără rezistență mecanică și împrăștiați.

Cred că o întrebare pertinentă de la voi ar fi: sudură sudură, dar cu ce sudez? Și eu vin și vă zic că am un aparat de la o firmă românească cu toate piesele din China, de la ProCraft mai exact și e ăsta. Este eficient pentru ce am eu nevoie în casă, nu consumă mult și duce electrozi până la Ø4 mm, cu toate că nu recomand dacă sunteți începători să mergeți mai sus de Ø2.5.

Cablurile lui de sudură ar fi singurele chestii mai rele din tot ansamblul, motiv pentru care vă sfătuiesc să dați un ban și să luați niște cabluri mai răsărite și la 3m. O să vă fie și mai ușor la mișcatul cu electrodul de colo-colo, dar or să fie și mai eficiente. De exemplu, eu am venit cu așa ceva în ajutorul aparatului.

Cert e că metalul, prelucrat și aranjat frumos, face minuni. Dacă în componența unei piese de mobilier aveți și metal pe lângă lemn, deja piesa aia aparține unui stil rustic – industrial, nu doar rustic.

(sursă foto: Freepik)