Nu e nici un secret când zic că orice om care trăiește la casă ar trebui să știe să sudeze. Sau măcar să aibă un prieten care sudează, pentru că poți face foarte multe lucruri și lucrări pe bază de metal în curte. Bine, dacă te uiți pe zona Bucovinei, poți trăi și din lemn, dar e mult mai eficient și trainic o lucrare necesară de făcut din metal.

Unul din exemple este bolta de vie: cu toate că am avut-o din lemn, am preferat să trec pe metal din pricina rezistenței în timp a acesteia. Bineînțeles, un foișor nu îl faci din metal pentru că devine garaj așa.

Chestia e că trebuie să ai niște baze foarte bine stabilite pentru a începe să faci suduri la metale. Totul pornește de jos și cu exersare, restul fiind dovada practicii și experienței dobândite. Azi vreau în schimb să vă vorbesc despre câteva chestii de bază ale sudurii pentru a ști, în caz de nevoie, de unde să începeți.

Tip de sudură

Înainte de toate, trebuie să înțelegem că există mai multe tipuri de sudură practicate, printre care:

• Cu arc electric și electrod învelit. Asta este cea mai uzuală metodă de sudare; cam toată lumea are acces la ea. Se face cu ajutorul unui aparat de sudură cu invertor și cu un electrod ce face arc electric și topește materialul (atât electrodul, cât și componentele ce se vor a fi sudate), îmbinând moleculele de metal dintre ele.
• Sudură de tip MIG/MAG este sudura în CO2, material preponderent folosit pentru abilitatea de a suda materiale foarte subțiri. Este folosită cu un gaz inert (dioxidul de carbon) și cu sârmă de sudură ce este dirijată prin pistoletul aparatului. Și acestea se găsesc în comerț, mai nou sub altă formă: cu sârma de sudură și pastă flux în interiorul acesteia, eliminând necesitatea buteliei de CO2.
• Sudură TIG/WIG: sudura în argon, cu material de adaos suplimentar. Se folosește în special la metale aliate sau la aluminiu, lăsând în urmă o sudură fenomenală.
• Sudarea cu plasmă, sau cu autogenul, prin topirea materialului și cu adaos ca la TIG/WIG.
• Sudarea în puncte, care topește local două materiale, îmbinându-le ca o nituire.

O chestie importantă de menționat este că ultimele trei tipuri sunt pentru profesioniști, echipamentul fiind foarte scump și necesită multă practică.

De dragul conversației, vom lua în calcul sudarea cu arc electric, pentru că toți avem acces la aceasta.

Tipul de electrod:

Vom vorbi pe scurt de tipul de electrod ce îl folosim în diverse situații pentru materiale diferite ce se vor a fi sudate:

• Electrod de tip SuperTIT fin (înveliți cu înveliș rutilic). Acest electrod are un amperaj de topire foarte mic, comparativ cu celelalte, iar el este folosit preponderent la aftuit*. Nu necesită cine știe ce cunoștințe și este foarte permisiv când vine vorba de sudare, iertând multe din greșelile noastre ca începători.

Aftuit = metodă de prindere prin sudură în puncte cu electrod a două materiale. Este o metodă temporară și fac mențiunea asta pentru că m-ați mai auzit vorbind despre ea pe alocuri.

• Electrod de tip SuperBaz (înveliți cu înveliș bazic): folosit în special la cordon de sudură continuu, având proprietatea de a face un cordon rezistent. Datorită amperajului mai mare necesar pentru acesta, temperatura de topire este mai mare și îmbină moleculele mult mai bine față de fratele lui.
• Electrozi bruți, din sârmă de diferite materiale: aluminiu, oțel inoxidabil, oțel inoxidabil de temperatură înaltă, cupru etc.

În principiu, sudarea cu arc electric se face doar la elementele din oțel. Există posibilitatea de a suda și fontă, însă e foarte dificil chiar și pentru cei mai experimentați sudori. Iar orice sudură se începe cu afturi cu SuperTit și apoi cordon cu SuperBaz.

Parametri de sudură principali

• Amperajul de sudură este unul din factorii decisivi ai sudurii pentru că nu poți folosi un amperaj mare la sudarea a două table subțiri. Ai nevoie de amperaj mic, iar în funcție de amperajul necesar se aleg următorii parametri.
• Tipul de electrod, de mai sus.
• Grosimea electrodului: din nou, nu poți folosi o intensitate de 50A la un electrod de Ø3.2mm. Folosești la un electrod de Ø2 mm. Grosimea electrodului dictează și grosimea cordonului de sudură.
• Timpul de expunere a materialelor la sudare. Dacă sudăm continuu, apar tensiuni interne ale materialelor de sudat, deformându-le.
• Polaritatea de sudură: electrodul întotdeauna va fi conectat la plusul aparatului de sudură, în timp ce masa (minusul) va fi la unul din materialele de sudat. Există cazuri minore în care se poate face și invers, dar asta e o poveste pentru o altă zi.

Nu în ultimul rând, echipamentul de sudură ocupă un spațiu foarte important în acest procedeu, rolul lui principal fiind de protecție, iar aici menționăm:

• Mască de sudură.
• Mănuși de sudor, care ar fi de preferat să fie lungi până la coate.

Ăstea două sunt obligatorii, cele mai de jos sunt folosite opțional în gospodării:

• Echipament Anti-Incendiu.
• Șorț de sudură.
• Genunchiere.

O ultimă chestie pe care o zic este următoarea: sudura poate fi periculoasă din două motive principale: există pericol de incendiu, orice metal topit are temperatura de topire foarte ridicată. În vecinătatea, nu știu, să zicem a rumegușului, ai parte de un incendiu foarte frumos, așa că fiți cu băgare de seamă.

Al doilea motiv este pericolul de orbire. Sună cumva ciudat, dar nepurtarea măștii de protecție duce în timp la sensibilitate ridicată la lumină. Iar temporar veți fi orbi, nu veți mai vedea cum trebuie. Plus de asta, scânteile sar în ochi și poate fi și mai periculos dacă nu aveți mască de sudură, indiferent de modelul ei.

Vom mai detalia chestii despre sudură pe aici. Am cuprins baza cât am putut eu și am încercat să o explic cât mai pe înțelesul tuturor.

P.S. Facem diferență între sudură, cordonul rezultat în urmarea procedeului de sudare, da?

(sursă foto: Freepik)