După ce mi s-a întărit mie grinda (la fel, trebuie să stea măcar o săptămâna la uscat), am decis să poziționez focarul pe poziție.

Ei bine, aici m-am lovit de o problemă ce era să-mi dea un atac de cord…

Vedeți voi baza asta de jos a focarului? Ei bine, aia reprezintă așezarea lui. Iar ea era cam așa de mare:

Cum să zic, când m-am uitat, picioarele picau în golul dintre stâlpi. Stai și gândește-o pe toate părțile, cum să fac, să fie bine ca să nu fie rău…

Am zis “Băi, gata! Hai că îi pun repede niște platbande de metal destul de grosuțe și se sprijină pe ele.” Și așa am făcut, am avut în curte platbandă de 60 cu 10 grosime (vorbesc în milimetrii) și am pus-o pe poziție, cu tot cu focar. Apăi ce să vezi, rămânea spațiu între partea inferioară și stâlpi!

Iată-mă într-un impas de neimaginat: nu știam cum să îl poziționez. Recunosc că m-am enervat și m-am dus să bag un somn de o oră (deși toată lumea zice că noaptea e cel mai bun sfetnic, eu m-am culcat la 12 amiaza) cât să mă calmez. M-am trezit, mi-am făcut o cafea, m-am pus în fund în mijlocul camerei și am contemplat.

Și mi-a venit ideea: i-am pus niște cărămizi cât să am sprijin pe lateralele șemineului pe lângă zona unde zice el că se poziționează, tăiate la cotă cât să se sprijine și direct pe grindă pe toată partea frontală. Bineînțeles că a trebuit să folosesc și niște cale cât să îl așez la poziție. Cărămida din lățime de 64 mm am făcut-o la 55 mm și astfel l-am așezat. L-am centrat frumos și apoi am început să zidesc ușor pereții în sus până la nivelul focarului.

De asta de fiecare dată revin asupra faptului că trebuie răbdare la toate construcțiile astea. Dacă nu aveam răbdare, nu cred că reușeam să îi găsesc o soluție să îl poziționez. Iar oricum ar fi, chiar dacă ai un proiect bine stabilit, chiar dacă toate cotele sunt la virgulă, vorba proverbului românesc rămâne valabilă: “Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.”