În ultima perioadă m-am mai ocupat de niște vie, în sensul că am avut în plan lucrările de mentenanță primăvăratice: tunsul ei, legatul, săpatul unde a fost cazul și reparația de bolte de lemn pe alocuri.

Ba chiar am refăcut una din bolți de lemn într-una din metal complet, lucru care momentan a devenit atracția noastră principală de primăvara până toamna, mai ales în perioada în care via este plină de frunze și ține umbră foarte bine.

Un lucru pe care l-am mai făcut acum a fost să mai butășesc niște vie. Doamne iartă-mă! Din cât am tuns la via aia, două-trei joarde bune de butășit găseam. Intenția mea a fost să încerc să înmulțesc via altoită pentru că am o teorie pe care o testez, să văd dacă se aplică:

Există o afecțuine a viilor de soi nobil dată de filoxeră (o insectă ce atacă rădăcinile viței), aceasta nu rezistă pe termen lung. A venit o dată cu soiul Căpșunică (motivul pentru care aceasta este și interzisă la cultivare pe tărâm european în masă, se acceptă doar hibrizi) și a atacat toată via Europeană. Metoda de înmulțire a viei de soi nobil a fost prin altoire.

După patru ani de creștere, consider că via a dezvoltat anticorpi suficienți pentru a rezista filoxerei și vreau să încerc înmulțirea strict din altoi. Nu am butășit alt tip de vie (din cele comune), așa că urați-mi noroc.

Dar nu ăsta e secretul, ci faptul că ar trebui ca butășirea să se facă doar din baza joardei tunse. Vă mai aduceți aminte acest desen?

Ei bine, sunt vinovat de faptul că înmulțirea inițial am făcut-o din toată joarda. Adică am tăiat la câte trei ochiuri pe lungime dintr-o joardă cam trei sau patru butași. Nu am făcut-o din lene, am înmulțit dintr-o vie doar. Nu am avut de unde alege și cum să aleg, așa că din „sărăcie”, dacă o pot numi așa, am vrut să fac multe o dată.

Evident că am dat greș cu câțiva butași pe care i-am aruncat la gunoi. Aceștia nu au dezvoltat nici o urmă de rădăcină. Ba mai mult, s-au uscat în borcanul cu apă, unde până și pătrunjelul din piață cumpărat capătă vigoare. Așa că anul ăsta am decis să tai doar de la bază, restul fiind aruncat la gunoi / foc.

Rezultatul?

• În 21 de zile de când le-am pus la apă caut ca disperatul ghivece să le bag la pământ pentru că are rădăcini mari.
• Fiecare butaș de vie are o vigoare cum rar mi-a fost dat să văd de când butășesc, cu frunze mari și ciorchini mici de struguri pe fiecare.
• Momentan nu am nici un eșec cu ele doar la apă. Văd după ce le trec la pământ și le las să se înmulțească.

Care e explicația?

E destul de simplu: via are hormoni de creștere, ca orice organism. Aceștia sunt în partea de jos a tulpinei, lucru ce ajută dezvoltarea de noi joarde în timp și facilitează înflorirea și creșterea de struguri. Dacă ați studiat vreodată de curiozitate, ați observat că strugurii stau în general la baza joardei, în special în cazul viei netunse.

Ei bine, acești hormoni de creștere au dat un imbold puternic joardelor de a nu muri și a se regenera. Cumulând acest lucru cu Ceraltin-ul care a oprit pierderea sevei din ea, mi-a rezultat ceea ce se vede în poza de mai jos. Totul este 100% natural, nu am adăugat nici un stimulent de creștere la vie. Apă, paie (soare) și bătaie (limitarea cantității de apă), cum ar zice un proverb românesc.