Stați că aici iar am o poveste destul de interesantă, cum am reușit să rămân fără permis.

E un istoric interesant: mi-am luat permisul la 18 ani (2010), cum făceau toți puștanii la vremea aceea (cred că încă se practică prin rândul tineretului, n-am ce zice, practic e un document foarte bun în viața de zi cu zi, te ajută să poți conduce și te face practic independent, mai ales în țara în care te descurci mai bine cu mașina decât cu STB-ul…) și de atunci conduc cât de mult pot. Îmi place mult să conduc, una din activitățile mele preferate. Pe post de calmare, o tură pe ploaie, seara, pe străzile Bucureștiului face minuni.

De când conduc, până anul trecut, eu nu am rămas fără permis. Ce să mai, am luat o singură amendă de depășire a limitei de viteze cu 12 km/h. Plus de asta, toată lumea care merge cu mine cu mașină spune că merg exemplar, conduc de așa natură încât toți se simt in siguranță.

Ei bine, anul trecut, în iunie, am fost trimis în delegație de către muncă undeva în Baia Mare, cu un coleg de la alt departament. El mergea deja frecvent acolo, pentru puneri în funcțiune și teste, să zic că avea deja 2 ani de când mergea. Atunci am zis să conduc eu, să îl ajut, să îl duc ca pe boieri, în dreapta, practic, ca și cum l-aș fi dus în excursie. Zis și făcut, a condus el până la Brașov (am preferat ruta aceea în pofida văii Oltului), am făcut o oprire pe acolo de vreo jumătate de oră și apoi m-am pus pe drum, pe lângă Sighișoara, cătinel cătinel. Ei bine, am rămas fără permis că ce să mai, eu eram pe viteză. Drumul era relativ liber, dacă venea vreo mașină de pe contrasens, era bun, adică aveam unde să ii dau după ea. Și ce ziceți, exact de unde se laudă Unguru’ Bulan că e, din Șomcuta Mare, apar ei, polițiștii. Mergeau în spatele meu de prin Buciumi și cum am intrat în Șomcuta, girofare și tras pe dreapta. Erau cu o mașină neinscripţionată, deci nu îmi dădeam seama că poliția e în spatele meu, oricum ar fi fost, să zici să fi avut măcar o intenție de a încetini. Am mers uns până ce m-au oprit:

– Bună ziua, agent X-ulescu (nu mai știu cum îl chema, nici nu prea m-a interesat, știam ce am făcut). Vă rog să îmi prezentați actele.

– Caută tu actele în torpedou, i-am zis colegului, până îi dau eu permisul meu.

– Știți de ce v-am oprit?

– Probabil nu pentru că am fost cuminte. Bănuiesc că viteză. Dar nu știu cât aveam peste.

– 113 km/h aveați pe radar. Dacă mergeați un pic mai tare, rămâneaţi fără permis pe o perioadă de 4 luni. Așa ați avut noroc, rămâneți doar 3 luni și aveți și dovadă 15 zile calendaristice.

– Hal de noroc, ce să zic, dar mi l-am făcut cu mâna mea…

Mi-a întocmit procesul verbal, mi-a dat dovadă, am făcut cu mâna la permis. Colegul meu mă rugase să conducă el cam cu 100 de km înainte, și, citez, “Pot spune doar că m-ai salvat, că altfel eu rămâneam fără permis, mai mult ca sigur. Și pe 4 luni.”

Ce pot eu să menționez, câtuși de cât în apărarea mea, e că la intrare în localități, totuși încetineam, nu mă duceam peste 100 la oră. Dar acolo, semnul a fost într-un copac și nu am văzut, că de oprit m-a oprit la preț de vreo 500 de metrii după semn. Dar mi-am asumat-o, am stat pe tușă. Partea amuzantă a fost când i-am arătat soției, reacțiile ei au fost că trebuie să ia mașina din fața blocului să conducă, pentru că ea nu prea conduce, și să nu vin cumva acasă în următoarele 2 zile. Norocul meu era că aveam de stat vreo 4 zile pe unde eram plecat.

Culmea e că eu nu eram supărat, deși colegul meu era în stare de șoc. “Cum de nu ești deloc supărat!?” “Apăi, după atâta timp de când conduc și nu prea am antecedente, trebuia să o dau cumva de gard, nu? Că prea îmi luasem lumea în cap.” Și să știți că așa e, dacă atunci am rămas “dezbrăcat” de permis, sunt mai calm la volan acum. Mi-a prins bine o perioada fără.

Tot ce pot spune e: conduceți prudent. Oricum ar fi, ce am făcut a fost nesăbuit, mi-am și învățat lecția și sincer bine că a fost doar atât. Puteam oricând să fac ceva mai grav.

(sursa foto: autovit.ro)