Rubrica de râs a venit un pic mai greu, azi. De fapt, râsul-plânsul, dacă stau bine să mă gândesc. Astăzi am să vă povestesc despre pățania mea avută în Argeș în anul pandemiei, 2020, cu mașina pe drumuri…
Eram într-o seară de sâmbătă, plecat de la Toplița către Curtea de Argeș să duc 2 persoane în oraș: mama, care acolo locuiește și a zis să ne viziteze la țară, și cu mătușa soției, ce trebuia să ajungă în seara aia în Argeș. În mașină eram și cu soția, ca atare, 4 persoane pe drum spre Curtea de Argeș. Stăteam de vorbă, râdeam, glumeam, ascultam o muzicuță, ieșim pe drum pe la Merișani, facem dreapta și pe la Vâlcele, într-o zonă fără iluminat stradal, BAM, accidentul…
Zona asta de Vâlcele e o zonă un pic mai specială, cu niște oameni care au pământuri acolo dar n-au iluminat, primăria nu face nimic în privința asta, oamenii nu fac sesizări, e un sătuc sărac cu vile cu câte 8 camere netencuite la exterior… You get the point. Oamenii ăștia mai au și animale de companie, de genul: cal, vacă, câini de pază etc… Și în seara aceea, mergând eu cu 70 la ora la intrare în sat (da știu, 50 limita, my bad aici), mi-a sărit dintr-un șanț o mârțoagă de mânz direct în față. Soția: “CALUL!”, eu, frână… Pe frână l-am luat de l-am ridicat cu copitele în sus, dar nu a intrat peste noi (lucky us, ce să zic…)
Mașina mea, franjuri, zob, nu îți venea a crede, radiatorul spart, mai pleacă cu ea de acolo. Calul? S-a ridicat, s-a scuturat și s-a dus la el acasă, alături de mă-să, care a ieșit și aia din șanț după ce l-am întins pe carosabil. Țin minte că a și zis mama “ia uite al naibii, ăsta nici măcar o zgârietură n-are.”
Bun, ce să facem, în mijlocul pustietății (nu era pustietate, erau case pe de-a rândul, dar nu era nici o lumină să ne ajute), cu o mașină care nu mai poate fi mutată? Am sunat Poliția să informez despre ce s-a întâmplat. Băieții de la Poliție, când au auzit unde s-a întâmplat accidentul, reacția lor a fost “Imediat trimitem o echipă, va rugăm să nu închideți telefonul și să stați cu noi până ce sosim!” Aoleu, așa prompți? Mai că nu-mi vine a crede… Dar știau ei ce știau, că după ce calul s-a dus acasă, îi curgea sânge dintr-un picior și au venit, ăăă, proprietarii, cu diverse slogane dintr-astea ce nu prea seamănă nici a română, nici a limba străină cunoscută, să vadă ce s-a întâmplat, cum de s-a lovit calul și ce e de luat de pe urmă ăstora de au lovit bietul animal…
M-am întors așa când vorbeam cu Poliția la telefon, să le zic că accidentul s-a întâmplat în dreptul unei borne kilometrice de pe DN7C (nu dau bornă, din motive de intimitate) și văd cum vin 5 malaci, cât dulapurile de mari. Inspirația mea a fost să strig în telefon în gura mare numele bornei și să mai dau detalii, să se vadă că vorbesc cu poliția. Moment în care cei 5 malaci s-au înmuiat, au văzut că nu e nimic de făcut, și au zis că ar fi vrut ceva despăgubiri că am lovit calul, în timp ce eu eram în telefon cu Poliția. Mă și imaginăm, eu și 3 femei în mașină, pe mine mă făceau pachet în mai multe pungi ca să nu stau aglomerat și pe ele, de pe care o putea lua ceva, bine, care nu, pe Italia la muncă nu tocmai cinstită…
La auzul sirenelor Poliției, au dispărut oamenii, calul, luminile, vietățile, greieri, tot din satul ăla. Am mai rămas noi 4, o mașină bușită, un logan de Poliție, un polițist și un jandarm. Am și întrebat de ce a trebuit să vină jandarmul “ei, preventiv, din lipsă de personal și să nu îmi iau bătaie pe aici…” a zis polițistul.
Mașina mi-am reparat-o într-o săptămână, nu a fost ceva grav, o capotă îndoită și înlocuită, un tragger înlocuit, faruri, radiator de răcire și o grilă de aerisire. Dar pățania o să o țin minte câte zile oi avea în viață, că era să rămân și bătut, și cu banii luați…