Am o idee în cap despre care vreau să vorbesc deja de ceva vreme, anume, despre această propagandă a sustenabilității pe care o tot auzim peste tot și ni se bagă pe gât, oricum ar fi.
Trebuie să plecăm întâi de la definiția sustenabilității, conform DEX-ului:
SUSTENABILITATE, s.f. 1. (Econ.) Caracteristică a unei activități de a putea fi desfășurată pe o perioadă lungă de timp. 2. (Ecol.) Utilizare și dezvoltare a resurselor naturale fără a conduce la epuizarea acestora sau la degradarea mediului înconjurător.
Definitii de sustenabilitate extrase din DEX.
Bun. Deci plecăm de la ideea că sustenabilitatea înseamnă să facem un lucru care să țină o perioadă lungă de timp și să folosim ce resurse avem fără a le risipi. Cam aici se învârte tot ce înseamnă sustenabilitate.
Ce eu nu prea reușesc să înțeleg când vine vorba de acest concept e de ce totuși alegem să risipim materiale. Uite un exemplu cât se poate de evident și logic: reparația lucrurilor, în special în atelierele mecanice.
Nu de puține ori zicem că atunci când mergem la mecanic, dăm acolo de un „schimbător de piese”, nu de un mecanic bun. Iau în calcul chestia asta și mă leg și de faptul că avem testere care zic cu subiect și predicat ce dureri are mașina, dar cu toate astea ei aleg să înlocuiască piese până când îi dau de cap.
Aici trebuie să facem o distincție: chiar dacă trăim în țara tuturor posibilităților și unii sunt porniți pe a te jecmăni de bani orice-ar fi, eu vreau să fac referire la incapacitatea lor de a diagnostica o problemă, nu la țeapa în sine.
Un alt trend pe care-l observ — mai ales în rândul tinerilor — este schimbatul de mobilă o dată la patru-cinci ani. Merg pe stradă și văd ghenele ticsite de elemente de mobilier care sunt bune. Poate s-a stricat doar o ușă sau s-a deteriorat o bucată de PAL albă care se găsește pe toate drumurile. Aruncă toată mobila și apoi dau banii să-și ia alta. Cum e asta sustenabil?
Și care ar fi soluția?
Una din soluții este să încercăm să reparăm ce avem. Pe de-o parte, asta poate da și dovadă de „atașament” față de lucruri (deși nu se recomandă), dar ar trebui totuși să avem o limită. Cei care m-au urmărit au văzut că am încercat să fac o drujbă să meargă fără doar și poate, dar m-am dat bătut la un moment dat că deja nu mai merita s-o repar.
Una din solutii este sa incercam sa reparam ce avem. O data ca asta poate da si dovada de „atasament” fata de lucruri (desi nu se recomanda) si ar trebui totusi sa avem o limita la care putem duce aceste reparatii. Pentru cei ce m-au urmarit, au vazut ca am incercat sa fac o drujba sa mearga fara doar si poate, dar m-am dat batut la un moment dat ca deja nu mai renta sa o repar.
Cam așa ar putea fi tratată sustenabilitatea: rentează să repar sau nu? Dacă rentează, de ce să nu? Am o vorbă pe care merg eu destul de des:
Nu schimb casa doar pentru că mi s-a ars un bec.
Doar trebuie să fim atenți ca, atunci când e nevoie, să nu investim într-o reparație de două ori prețul ei. Iar aici intră ca preț și timpul petrecut cu acea reparație.
(sursă foto: Freepik)
Lăsați un comentariu