Am avut o situație un pic mai aparte în casă cu soția la momentul acela, anume: o dată dărâmat zidul din prima cameră, am gândit anticipat o așezare a tuturor pieselor în cameră. Inițial, canapeaua era gândită pe peretele cu cămara, lângă intrarea din camera din mijloc.

Ei bine, datorită acestui aspect, am luat cote și am început să căutăm pe internet ca disperații după o canapea să încapă acolo. Noi, ca tot românul, voiam tot și încă un pic peste:

• Canapeaua trebuia să fie comfortabilă pentru toată lumea, însă fermă să nu te afunzi în ea;
• Culoarea oarecum era gândită deja pe albastru la canapea;
• Încadreze în 2.1m lungime să încapă în golul prestabilit;
• Să fie extensibilă, dacă avem musafiri, să poată dormi în ea;
• Să aibă un spațiu util de minim 200×140, să încapă și un om înalt cum trebuie.

Acestea fiind zise, ne-am împotmolit… Cum Doamne iartă-mă reușim noi să le încadrăm pe toate? Bașcă, să mai fie și albastră, știți… Așa că a venit băiatul cu o idee sinistru de frumoasă:

– Băi, tot am dat comandă de uși, ferestre, hai să o mut mai înspre perete și o fac mai mică la ăla cu termopanele.

– Că o faci mai mică, te înțeleg, că asta e ușor, dai un telefon și e mai mică. Dar cum o muți?

– Tai peretele…

– Ce-a făcut!?

Băi, când a auzit soția că tai peretele, s-a făcut albă la față mai ceva ca lavabila de am dat-o eu la final… Nu exagerez, cred că o săptămână m-a ținut: că dărâm casa, că stric susținerea ei… Ce să mai, m-a pus pe gânduri de n-am mai intrat în pâine.

Buuun. Cum bine zicea Teo în stand-up lui cu instituția băiatului, am un băiat ce se ocupă cu construcții și l-am întrebat ce ar fi de făcut să mut ușa. Răspunsul lui m-a lăsat mai turmentat decât aș fi citit “Iliada și Odiseea” și ar fi trebuit să ii fac rezumat: “Vezi unde e buiandrugul și apoi tai de așa natură încât să rămână prins în structură.” Ha!? Ce drug? Ce vrea mă de la mine?! Hai la studiu!

Ce-i ăla buiandrug?

Ăsta-i. E o structură de rezistență pentru a putea continua cu zidăria astfel încât descărcarea forței să nu se facă pe uși/geamuri, ci tot prin zidărie. Acum, am vorbit cu unchiul mult pomenit despre asta și mi-a explicat că la noi la țară nu s-au folosit buiandrugi confecționați ca cel de mai sus, ci din lemn de Stejar câlțos.

Zis și făcut, m-am apucat de scobit în perete să văd cam pe unde e așezat buiandrugul vieții. Concluzia a fost că a fost băgat, raportat la ușa veche de 90 cm, 25 cm în stânga ei (unde vroiam să mut ușa) și 15 cm în partea cealaltă). Așa că am tăiat 10cm din perete și m-am dat mai spre el cu 10cm. Totodată, am vorbit cu cel ce îmi făcea tâmplăria de termopan să mai taie 10cm din ușă.

Cum am reușit să tai?

Simplu. Am luat un disc diamantat de polizor unghiular de 230 mm, am pus pe flexul mare discul și m-am apucat de tăiat. Concluzia inițială a fost că nu îmi taie cât trebuie, nu intră destul în perete, așa că am făcut ceea ce pe voi v-am sfătuit să nu faceți orice ar fi: am scos apărătoarea polizorului și cu toată frică din suflet (îmi tremurau picioarele, nu exagerez), am tăiat peretele din 2 etape, pe fiecare parte a lui.

După ce am tăiat, a trebuit să zidesc să fac golul ușii cât trebuia pentru montaj.

Materiale zidire:

• Cărămidă roșie, plină. Casa a fost construită toată cu așa cărămidă, ce a fost confecționată pe vremea bunicilor în curte, într-un cuptor al familiei.
• Mortar de zidărie. Ei bine, aici eu am făcut o altă ghidușie: mi-am preparat același material ce l-am folosit la șemineu: mixtură de o parte adeziv CM11 cu 2 părți nisip de construcții. Cu mortarul iese mult mai gros materialul, iar cu amestecul făcut liantul este mai mic.

Observați, vă rog, cum am pus pe perete în sus cărămizi ancorate cu structura existență deja. Asta ajută la rigidizarea întregului perete și previne apariția crăpăturilor în viitor.

Să mai spun că după ce am terminat munca, am stat o oră să scot praful de cărămidă de pe mine? Aveam praf de cărămidă și în chiloți, la propriu. Am ieșit de acolo portocaliu, nu altfel. Dar am încheiat ziua cu succes și am reușit să obțîn spațiu util în cameră cu ușurință.