Tot din seria renovărilor la casă, am avut niște decizii de luat, în special cu privire la tâmplărie.

Vedeți voi, dacă la exterior am vrut etanșeitate înainte de toate, motiv pentru care am ales să punem niște tâmplărie PVC cu geam termopan, la interior, comunicarea dintre camere a fost ceva mixt.

Mixt în sensul că: la cămară am preferat ușă tot de termopan. Nu voiam pierdere de căldură în cămară degeaba și nici eventuale mirosuri de la scule sau alte chestii depuse în cămară nu doream în casă, mai ales că prima cameră a devenit un fel de Living. Nu se cade să stai acolo cu niște musafiri și să vină mirosuri din cămară.

Am ales o ușă albă, să nu iasă în evidență. Și totodată ați văzut că am mutat golul ușii pe la începuturile lucrărilor.

Însă între camerele 1 și 2 și din Hol în camerele 2 și 3 am preferat să păstrăm tâmplăria din lemn. Socrul meu a făcut acele uși singur și era păcat să îmi bat joc de ele, așa că am ales să le recondiționăm.

Teoretic, treaba ar trebui să fie ușoară: un pic de șlefuit, un pic de degresat și un pic de vopsea nu? Dacă ar fi toate ușoare în viață, mamă! Păi numai treabă am face. Vorba unui fost coleg de muncă: cum până și carnea de porc e grea, nici aici nu am avut parte de treabă ușoară…

În primul rând, ușile au fost vopsite de-a lungul timpului fără a fi îndepărtat vechiul strat de pe ele. Țin minte că ușa de brad (dintre prima camera și a doua, asta din poze) avea 5 straturi de vopsea: roșu, turcoaz, verde, maro și alb. Și dacă stau acum să mă gândesc bine, de fapt erau 6, că noi când ne-am dus la țară, peste albul ăla spălăcit am mai dat eu un alb proaspăt.

În al doilea rând, vopselurile date au fost vopseluri de pe vremuri, vopseluri calumea ce durează mai mult să le șlefuiești pe ele decât lemnul propriu-zis, atât de dure erau.

Așa că am fost într-un impas cum rar s-a mai văzut: cum reușesc eu să dau TOATĂ vopseaua jos de așa natură încât să rămân cu lemnul gol și curat, eficient și totuși să nu îmi ia 3 luni să fac o ușă?

Răspunsul era, desigur, focul!

Este că v-ați gândit “Ce naiba mă? Ăsta a ars ușile?” Da și … nu … Cu ajutorul aceleași scule cu care cândva am pus membrana bituminoasă pe jos am ars vopseaua. Doar vopseaua. Am dat cu flacăra pe ea până ce s-a umflat, apoi am râcâit-o cu un șpaclu ca pe o măsea stricată.

Am reușit așadar să aduc o ușă la lemn brut într-o zi, astfel:

• Arderea de mai sus spusă, prin care am eliminat peste 80% din vopseaua veche.
• Cu o perie de sârmă pusă pe un polizor unghiular ce avea setată viteza pe cât mai mic pentru a scoate diferența de 20% de vopsea, în special din zonele profilate ale ușilor. În locuri greu accesibile, a trebuit să fac cu peria de sârmă propriu-zisă.
• Șlefuire cu șlefuitor orbital, pentru suprafețe netede.

După toate acestea, am trecut de la clanțele și broasca veche (veche fiind de pe vremea inchiziției, broască aplicată) la o clanță tip Knobset, cu încuietoare inclusă în ea. Am trasat incuietoarea să văd unde îi vine muchia găurii pentru montaj (cea mare, de Ø65 mm), am găurit apoi și pe cantul ușii pentru încuietoarea propriu-zisă (Ø22) și am montat la rece totul, înainte de a vopsi.

Eventualele defecte apărute în ușă le-am cepuit și umplut cu chit de lemn, pentru un finisaj optim.

Geamurile se pot executa pe comandă, în golul ușii am făcut șablon cu carton pentru a putea debitat cum trebuie și am fost cu șabloanele la un băiat în Argeș (locația aici). Prețul este unul modic: pentru 6 geamuri (am mai avut 2 uși în lucru) am dat 100 de lei. Prinderile geamurilor le-am făcut cu profile 5×10 mm de lemn, debitate la unghi și vopsite și ele. După vopsire, au fost prinse cu ținte.

Suplimentar, înainte de a pune baghetele geamurilor, am preferat ca geamurile să le fixez și cu silicon transparent. Așa m-am asigurat că am și etanșeitate pe la ele totuși.

Iar rezultatul se vede mai jos, în poza principală a postării. Pot să spun cu mâna pe inimă că toate 3 ușile au ieșit la fel de bine, una fiind de brad (cea din poză) iar celelalte două din stejar.