Am de lucru în ultima zi de vacanță lucrătoare de la țară cu lemne de diverse sortimente: am de lucru cu lemn ca materie primă pentru mobilier, am de lucru cu lemn de foc și am de lucru cu lemn care e în plus prin curte și trebuie curățat.

De cele mai multe ori când vin la țară, strict cu asta lucrez, deși se pare că mai nou m-a luat și febra fiarelor și sudurii, cu unele lucrări ce le amân de ceva vreme ce le-am început pe tema asta deja.

Dar mi-am adus aminte de o boltă de vie ce am încercat eu să o repar cumva la momentul respectiv. Și când te resetezi, îți dai seama că nu totul stă într-o improvizație, într-o plotogărie și mai amâni un pic lucrarea până ce poți face intervenții mai ample.

Eu când am sosit la țară, am găsit o sumedenie de vie neîngrijită. Nu mai avea cine, casa era cumva singuratică, iar bunica nu mai avea forță să facă asta. Așa că a trebuit să mă apuc de întreținut de la A la Zinc via fără prea multe alternative. Iar bolțile erau vai mama lor.

Una din bolți era lângă casa noastră, boltă pe care am reamenajat-o din rărunchi anul trecut și am să scriu despre ea în următoarele articole pentru că e vremea ei. Cealaltă boltă este lângă casa bunicii și era într-o stare tot la fel de rea.

Era făcută, să vă spun sincer, de bunica. A făcut-o strict cum a putut ea și nu pot reproșa nimic. Ba mai mult, era treabă de bărbat să repare acolo tot și de fapt a făcut-o ea, doar stâlpii i-a pus cineva în pământ. Ce a fost pe post de traversă și legătură au fost prinse cu sârme de ea, să nu se dărâme.

O grindă de lemn de stejar mai groasă a fost legată de un corcoduș și de boltă într-o manieră în care să țină bolta tensionată în picioare. Practic a fost legat de boltă într-o poziție și apoi torsionat până ce a ajuns prins de corcoduș.

Faza e că de corcoduș se desprinsese, iar via stătea să cadă pe latura aia. Moment în care eu, cu mintea mea lucidă, naivă, de tânăr adult în lumea asta, am zis că pot prinde acea grindă în corcodușul verde (lemnul era verde, nu pomul) cu cuie. Ceea ce am executat cu aplauze, două cuie de 10 15 centimetri mai târziu l-au legat de corcoduș.

Și m-am apucat să lucrez pe lângă: să întind un pic via, să o așez, să pun pe poziție lucrurile pentru că bolta se îndreptase câtuși de cât. Dintr-o liniște în surdină se aude: TRRRRROSC! Și plecată a fost grinda torsionată din corcoduș direct în capul meu.

M-a trântit imediat la pământ, m-a lăsat lat vreo două minute, cât să îmi văd toată viața prin fața ochilor. M-am ridicat (mintea nu era așa ascuțită, dar corpul era capabil de regenerare) și m-am desmeticit un pic până mi-am dat seama că fața mi-era plină de sânge. Îmi dăduse una de mi-a spart capul într-un stil mare.

Norocul meu a fost că m-a văzut soția că altfel cu sângele pe ochi umblam toată ziua de nervi. M-a luat acasă, m-a legat, m-a bandajat, mi-a dat cu Rivanol și mi-a zis să mă odihnesc că mi-am luat o daună cam mare. Eu, să mă odihnesc? Doamne ferește… Am pus mâna pe drujbă și am tăiat și grinda, și bucata de boltă ce se ținea de ea și oricum cădea când dărâmam grinda, dar și corcodușul.

Am curățat acolo la sânge, am tăiat tot și am lăsat ca mențiune de intervenție în iarnă. Mă rog, povestea asta s-a întâmplat acum ceva vreme, să fie deja vreo doi ani, dar mi-am adus aminte pentru că abia anul ăsta am reușit să fac bolta după Necherman pe partea aia.

De asta și titlul este pus cumva așa: lemnele s-au răzbunat pe mine pentru că nu credeam în respectul pentru lemn. Este lemn, mare lucru! Găsești pe toate gardurile lemn, și în Hornbach, și în Leroy Merlin. Dar lemnul masiv trebuie tratat ca atare, cu respect pentru capacitatea lui de a-și arăta posibilitatea de a face o casă un cămin și de a te face să te simți în largul tău în prezența lui.

(sursă foto: Freepik)