Probabil toți v-ați lovit de situația în care vreți să cocoțați pe pereți tot ce înseamnă cărți, decoruri și alte chilipiruri de genul.

Și pe bună dreptate: un perete gol arată foarte urât, dă senzația fie de casă părăsită, fie de sanatoriu. Până și la bucătărie am inventat tot soiul de metode de prindere a mobilei în perete.

Există mai multe metode de a confecționa aceste rafturi, iar cu timpul o să le explic pe toate. Azi în schimb vreau să vă vorbesc de o metodă rapidă și estetică de a face acest tip de rafturi. (mici sau mari)

Un coleg mi le-a cerut pe cele prezentate mai jos. Cu designul a venit el sub forma unei schițe, iar cu execuția, eu.

Ca dimensiuni, ele au ochiuri cam de 200×200. Faceți calculele singuri și vă ies dimensiunile de gabarit ale acestora.

Există o cale ușoară de a lega lemn de lemn și anume: euroșuruburi.

Cum se folosesc?

Înainte de toate, aveți nevoie de:

• Lemnul necesar pentru execuție. În funcție de ceea ce vreți să faceți, calculați un necesar de materiale, încadrați-l optim și debitați.
• Euroșuruburi, logic. Fără ele nu se poate.
• Un burghiu special cu alezor pentru capul euroșurubului deoarece el vine îngropat în lemn.
• O menghină ce oferă posibilitatea de a prinde lemnele între ele la un unghi de 90°.
• Burghiul are nevoie și de o bormașină pentru a putea da găurile. Cred că se poate și la mână, dar am zis că metoda e rapidă parcă?
• Imbus. Fie că vorbim de imbulsul acela ordinar, fie un bit pentru bormașină, pentru asamblare aveți nevoie de acest imbus.

Procedura e destul de simplă, după cum intuiți: lemnele se vor trasa acolo unde vin îmbinate (spre exemplu vorbim de un T, se va trasa pe traversa orizontală poziția celei verticale) și se vor prinde cu menghina menționată mai sus.

Burghiul special are și el 3 nivele:

• Partea de găurire cu Ø4.5 a lemnelor (ambele lemne de îmbinat) deoarece euroșurubul este de 7.

Mențiune: luați eurosuruburi de 7 cu lungimea ce vă coafează. Prefer 7×60 eu și evit diametrele mai mici deoarece nu sunt așa rezistente. Plus de asta, ele sunt atipice la asamblare că nu se găsesc sculele potrivite. Singura excepție este atunci când ținem cont de grosimea materialului. Pentru 18 mm, 7×60 e bun, dar 12 mm s-ar putea să îl spargă.

• Centruitorul de Ø7. Designul șuruburi are un centruitor ce intră un pic presat în acest Ø7, ghidând găurile din cele 2 lemne una după alta.
• Zencuitor, pentru ca șurubul sa poată fi îngropat.

Cu burghiul prins în bormașină, gaura se va da centrat față de lățimea părții de jos a T-ului. Astfel, nu există riscul de a rupe materialul cu șurubul la înfiletare.

Asamblarea se face fie la mână, cu imbusul menționat mai sus, sau cu bormașina, aceasta fiind setată pe aproximativ 10Nm cuplu (din ambreiajul ei).

Et Voilá! Aveți o asamblare durabilă datorită metodei de îmbinare rezistente. Iar în ultima perioadă, toți cei ce fabrică mobilă (din PAL în special) folosesc aceste euroșuruburi pentru asamblare. Sunt eficiente, rapide și durabile.

O să fac o comparație între asamblarea dintre șuruburi normale de lemn (adică holtșuruburi), aceste euroșuruburi și cepi de lemn cu adeziv. Și voi posta aici, să vedem cu toții diferența de rezistență între ele.