Fii Util!

În articolul trecut am ridicat pereții sobei și am montat ușa focarului. De aici încolo începe, de fapt, partea care transformă o grămadă de cărămizi într-o sobă adevărată.

Avem acum o jumătate de sobă. De fapt, ceea ce avem nu poate fi numit încă o sobă, ci un loc de depozitare al lemnelor din cărămidă cu o ușă cu motive tradiționale românești.

Toate astea pentru că o sobă devine o sobă în momentul în care are fumuri.

Ce sunt fumurile?

Fumurile sunt canalele prin care circulă aerul fierbinte rezultat în urma arderii lemnelor. Ele sunt calculate astfel încât căldura să treacă prin cât mai mult din masa sobei înainte de a ieși pe coș. Cu cât traseul este mai bine gândit, cu atât soba se încălzește mai uniform și reține căldura pentru mai mult timp.

În calcul intră o mulțime de factori: dilatarea aerului cald, dirijarea fumului prin toate zonele sobei și evitarea turbulențelor care ar putea afecta tirajul. Chiar dacă sobarii par niște meseriași simpli, în spatele unei sobe bine făcute stă foarte multă experiență.

Știți cum cred că vă pot explica cel mai bine cum funcționează fumurile? Cu o schiță. Mai jos am atașat o reprezentare extrasă din Cartea sobarului, disponibilă și în format PDF.

Având aceste lucruri în gând, am plecat la drum cu cinci fumuri: două pe orizontală și trei pe verticală, ultimul ducând direct în coș.

Primul fum este, de altfel, cel mai greu de obținut pentru că reprezintă atât dirijarea aerului către celelalte fumuri, cât și tavanul sobei, care susține toate cărămizile ce despart fumurile.

A, nu știați? Tavanul pe care îl facem trebuie să susțină cărămizi înăuntru. Ce-i drept, sunt mici ca dimensiune, dar reprezintă totuși o greutate care se descarcă pe tavan. Tocmai de aceea, zidirea cărămizilor se face sub formă de arcadă.

Apropo de asta, este foarte posibil să aveți nevoie de mai mult de 50 de cărămizi subțiri de sobă. Eu v-aș recomanda să cumpărați câteva în plus ca să nu rămâneți la limită.

Teoretic, atunci când se face o arcadă, rezultă un segment alcătuit din mai multe cărămizi care descriu un semicerc. Dar noi nu am făcut așa. De fapt, simplitatea cu care se poate realiza o arcadă stă în două cărămizi care se unesc la bază și o cheie de boltă, o bucată de cărămidă decupată astfel încât să copieze profilul celor două cărămizi unite.

Uneori, cele două cărămizi se pot debita la unghi pentru a obține această cheie de boltă direct din ele.

Știți ce nu am luat noi în calcul la soba noastră pe colț? Faptul că spațiul se micșorează pe măsură ce te duci către spate, iar fiecare cărămidă a arcadei ar fi trebuit debitată diferit, în funcție de poziția ei. Chiar și așa, tot exista riscul ca tavanul să nu fie suficient de rezistent.

Problema am rezolvat-o prin dublarea pereților la interior. Sincer, asta a fost ideea unchiului, după ce ne-am strofocat creierii timp de trei ore cu niște cărămizi în mână. Și atunci mi-am dat seama că exact așa ieșise și focarul șemineului, drept. Așa că și aici am copiat aceeași soluție.

Având stâlpi drepți în interior, cu ușurință am putut pune cărămizile pe poziție, astfel încât să descarce pe acei stâlpi și să formeze o arcadă corectă.

Unghiul nu trebuie să fie mare. Este suficient să aibă un vârf în sus încât să nu fie plat. După aceea se tencuiește totul cu lut, iar fumul vine prin spatele sobei.

Următoarele fumuri au fost mai ușor de realizat. Dar până ne-am moșmondit să îl obținem pe primul, se făcuse duminică între timp, așa că am hotărât să ne oprim.

Și cum nu îmi place să fac lucrurile pe fugă doar ca să spun că sunt gata, am lăsat soba exact așa și am continuat în weekendul următor. Despre închiderea ei și ultimele etape ale zidăriei vom vorbi în articolul următor.

Acest articol face parte din seria în care construim, pas cu pas, o sobă tip șemineu. Dacă ați ajuns direct aici, vă recomand să începeți cu primul episod, Soba care trebuia să fie un șemineu. Veți înțelege mult mai ușor de ce am luat fiecare decizie pe parcursul construcției și cum am ajuns la rezultatul final.