Săptămâna trecută, stând la un pahar de vorbă cu cineva la mine acasă, mi-am adus aminte de prima mea experiență ca șofer auto.

Eram la bunele începuturi, când voiam să achiziționez Dacia de la finul meu și să dau și de permis. Cum ziceam și aici, ca orice român tânăr la 18 ani ai lui.

Țin minte că cu aceeași mașină mersesem noi pe platoul Ghițu (e de o frumusețe rară locul, mă oftic că n-am timp să merg mai des pe acolo) să culegem ciuperci. Mânătărci căutam, se și cumpărau atunci la prețuri foarte bune. Așa că am luat calea muntelui în căutarea lor.

Odată ajunși, am lăsat mașina pe forestier acolo și am întrat în pădure. Finul meu știa că vreau să iau și mașina, și permisul, dar inițial avea o reținere în a mă lăsa pe mine să mut mașina. După vreo 4 drumuri din pădure la mașină, mută mașina, vino înapoi în pădure, mă trezesc cu el: ia cheile și mută mașina tu.

Maică-mea era prezentă și ea și știu ca s-a albit la față când a văzut asta:

– Băi, ce faci?! Crezi că e în stare? Dacă pățește ceva? (Ca o mama, nah…)

– Mai jos de râpă n-are unde se duce.

Eu eram mândru tare că aveam onoarea să merg eu cu mașina, prima oară în viața mea. Parcă mă văzuseră toți zeii de pe lume și nu altceva. M-am urcat la volan, dau cheie, bag a 1-a (o idee de cum se mestecă în cutia de viteze aveam eu), dau să plec și buf. Moare motorul.

Nu-i nimic. Mai băgăm o fisă. Am mai băgat de fapt 2 fise dar apoi m-am descurcat. La final, când am plecat spre casă, până la drum (nu eram pe drumul public cu mașina fără permis, că băgam pe toți prin poliție), am mers eu ușor ușor cu mașina. Finul meu, din dreapta, îmi mai dădea câte una după ceafă că îl băgam în râu pe partea lui.

După toată escapada asta, mașina aia am zis că o să fie a mea. Pe ea am învățat să conduc și tot cu ea am trecut și primul an de șoferie. Așa am și făcut, am strâns banii, i-am plătit-o și am adus-o acasă. Am ținut-o în fata blocului până când am luat permisul.

(Sursa foto: freepik.com)