Spuneam zilele trecute de faptul că am pus polistiren de jur împrejur pe terasă pentru a încerca să o etanșez pe cât posibil de căldura ce s-ar putea pierde afară. Și am reușit să fac chestia asta foarte simplu, comparativ cu dățile trecute.
Pentru că atunci când am decis să facem izolarea casei pe interior cu polistiren extrudat de 2 cm, metoda de lipire a fost cea tradițională, în care am folosit adeziv pentru polistiren la sac. Știți voi, adeziv cu nisip în el, din acela de dacă l-ai pus un pic pe mâini, rămâi fără amprente două săptămâni.
Iar metodele de prindere pe care le-am explicat eu la momentul acela erau două:
- Fie alegeai să pui adezivul de polistiren cu gletiera și să treci cu dinții ei peste adeziv uniform, astfel încât toată placa să fie acoperită. Stilul acesta numindu-se „în pieptene”.
- Sau puneai mămăligi de adeziv din loc în loc pe placă, astfel încât să acoperi suprafața. Iar metoda asta se aplică mai ales dacă peretele tău avea denivelări.
Ambele soluții au un dezavantaj: greutatea cu care se încarcă placa de polistiren. Vedeți voi, dorința mea de a pune polistiren peste scândura oarbă montată din terasă nu prea se pupă cu o greutate mare a acestor încărcături. Nu prea voiam să mă trezesc cu acoperișul făcut grămadă în mijloc.
Iar varianta pe mămăligi are niște probleme atât de mari, încât am fost boscorodit de meșter la momentul în care m-a auzit că izolarea am făcut-o așa:
- Izolarea nu este perfectă. Serios, placa de polistiren nu este lipită de perete cum trebuie și aerul va circula prin spatele lui.
- Prinderea nu este bună. Ea nu oferă o suprafață rigidă pe spate astfel încât polistirenul să stea fix. Fie el și extrudat, tot îl poți crăpa în timp.
Așa că acum am mers pe soluția de a prinde polistirenul cu adeziv poliuretanic dedicat. Nu vă spun cât de ușor merge treaba cu așa ceva. Este ceva ce ar trebui schimbat din temelii de către toți constructorii români, deoarece timpul de aplicare al polistirenului scade dramatic.
Peretele terasei l-am terminat într-o oră de aplicat, peretele nou zidit pe exterior l-am terminat în 30 de minute, iar tavanul l-am făcut singur-singurel în 9 ore. Asta ținând cont că am făcut foarte multe pregătiri încât să-mi protejez grinzile ce vor rămâne aparente.
Aplicarea lui se face perimetral pe placa de polistiren, la o distanță de 5 cm de margine și, conform indicațiilor, se mai pun două sau trei rânduri de adeziv pe centrul plăcii. Zic conform indicațiilor pentru că mie mi se pare mai bine să faci un X din colțurile perimetrului. Acoperirea este mult mai mare.
Acest adeziv trebuie lăsat să reacționeze cu oxigenul din aer un timp de 5-10 minute, în funcție de temperatura de afară, iar apoi se lipește. Atât de simplu este. Iar de dezlipit nu se va dezlipi în vecii vecilor.
Sunt câteva lucruri de care trebuie să țineți cont totuși dacă vreți să folosiți acest tip de adeziv. Unul ar fi că prinde pe orice suprafață, atâta timp cât ea este poroasă. Dacă ai ceva lucios, cum ar fi un geam, șansele ca polistirenul să prindă scad dramatic.
Timpul acela de pre-uscare este necesar deoarece altfel nu va face priză. Totodată, dacă se depășește timpul acesta, placa nu se va mai lipi. Am trăit-o pe propria-mi piele.
Dacă aveți posibilitatea, luați adeziv cu pistol de aplicare separat. Este mai ușor de manevrat pe placă și este și mai ieftin. Doar să aveți și un spray de curățat pistolul după folosire.
Nu folosiți spumă poliuretanică expandabilă! Nu cred că vreți să vedeți placa cum se umflă pe perete în loc să se lipească. Sunt două tipuri diferite.
Una peste alta, pentru genul ăsta de lucrare, adezivul poliuretanic mi se pare net superior variantei clasice la sac. Mai ales când ai mult de lucru și nu vrei să încarci inutil structura. Cum am mai zis eu pe aici: pentru ce-și ia românul concediu? Pentru construcții, garduri, taxe de succesiune, dar numai pentru odihnă nu.
Lăsați un comentariu