Pitagora în tâmplărie


Am fost întotdeauna pasionat de școală și mi-a plăcut matematica, fizica, chimia și tot ce înseamnă știință exactă pentru că asta era: o știință care avea un singur rezultat și o singură rezolvare. Degeaba mă puneai pe mine să fac română și interpretare, mă puneai pe mine să aflu ce a vrut să zică poetul prin Eul liric, că eu aveam impresia că Bacoviei chiar îi plăcea plumbul.

Din motivul ăsta am ajuns inginer și fac lucruri care sunt măsurabile. Am și o sferă artistică în mine, motiv pentru care sunt proiectant, dar să zicem că în tâmplărie mă axez foarte mult pe măsurători.

Contactul meu în tâmplărie unde ar fi trebuit să îmi pun capul la contribuție a fost execuția terasei din spatele casei de la țară. Vedeți voi, când am ajuns la țară, am găsit așa ceva:

Am lucrat cu ce am avut și ne-am apucat de treabă. Acolo în spate ne-am dorit o terasă foarte mult, iar unchiul nostru ne-a sărit în ajutor la execuția ei. Am făcut un plan de bătaie foarte bine stabilit, cu un calcul exact al materialelor necesare de cumpărat, cu momente în care ne-am ciondănit pe proiect, dar per total a ieșit ceva frumos.

Fundația acestei terase este cu morcovi de beton, o centură de jur împrejur din beton în care am umplut cu pământ, balastru și piatră compactată bine, iar la final am turnat o placă de beton peste acesta.

Pe morcovii de beton am prins stâlpii de lemn în picioare, în boloboc, fiind pilonii de susținere perimetrali ai traverselor în forma L deoarece terasa este gândită atât în dreptul casei, cât și a bucătăriei.

Forma aceasta, L, are o caracteristică principală ce trebuie respectată ca literă de lege: unghiul de 90° format între laturi. Dacă nu respectăm acest unghi, ne fuge toată structura și nu mai putem face absolut nimic apoi pentru a o îndrepta pentru că la montajul asterealei și scândurii pentru tablă, structura se rigidizează complet.

Ziua aia mi-a rămas în cap ca momentul în care ingineria mea nu a fost de niciun folos deoarece lucrurile complicate au rezolvări foarte simple. Ne chinuiam cu unchiul meu să punem în vinclu cele 2 componente ale L-ului, cu un vinclu de 30 cm (o distanță mult prea mică pentru a putea fi siguri de unghi la o lungime de opt metri ai părții lungi), când deodată un om bătrân și trecut prin viață ne-a pus întrebarea:

Auziți măi băieți, dar nu ați făcut 6-8-10?

Ce să facem bre? Ce 6-8-10 visezi matale? Stai, lasă-ne aici în durerea noastră să măsurăm, că nu știm cum să scoatem unghiul ăsta mai exact.

Pe urmă a luat un băț și a făcut asta în nisip:

Nu exagerez cu absolut nimic când zic că ne-a făcut schița asta în nisip. De altfel, trebuie să menționez că omul avea patru clase, dar făcute pe bune dacă i-a rămas Pitagora în cap. Pentru că teoria este simplă:

C12 + C22= I2. Sau 62 + 82 = 102 (36+64 = 100)

Terminasem facultatea bazatăpe matematică și formule la greu și am uitat o amărâtă de formulă din clasa a IV-a… Am uitat-o pentru că avem mereu impresia că n-o să le folosim în viața reală. Așa eram și eu, până m-a lovit realitatea peste față, deoarece am marcat pe latura lungă 80 de cm, pe latura scurtă 60 de cm și am poziționat cele două laturi până când măsurătoarea dintre marcaje, pe ipotenuză, a dat 100 de cm.

Și dacă vreți să știți pe viitor, acestea se numesc triplete de numere naturale ce verifică teorema lui Pitagora, după cum urmează:

  • 3, 4 și 5 -> 32 + 42 = 52;
  • 6, 8 și 10 -> 62 + 82 = 102;
  • 9, 12 și 15 -> 92 + 122 = 152;
  • 12, 16 și 20 -> 122 + 162 = 202.

Iar aici aveți un tabel găsit în mediul online cu mai multe triplete de numere:

Un vinclu în posesia noastră este ceva ce n-ar trebui să-i lipsească niciunui tâmplar, dar pe teren s-ar putea să ai doar o ruletă și o cunoștință mică de matematică.

(sursă foto: Freepik)

Lăsați un comentariu