De când am făurit noi terasa asta, am avut de furcă cu peretele casei, care a devenit după finalizarea ei peretele interior al terasei. Asta pentru că acel perete a fost conceput ca „peretele din spatele casei”, deci nimeni nu a investit niciun pic de timp în el.
Când am terminat terasa, am zis să îl facem să arate și el a perete de interior, să nu-l lăsăm așa. Deci pasul logic ar fi fost să îi dăm cu lavabilă, ceea ce am și executat. A fost prima mea lavabilă mai serioasă dată în viața asta, singur, fără să fiu ajutat de cineva.
2019 a fost anul în care terasa a fost executată și timp de șapte ani lavabila aia s-a luat pe toate hainele noastre în casă. De fiecare dată când aveam invitați la noi, replica mea era:
Să nu vă atingeți de perete că se ia varul!
Asta e cumva un apel la vechile vopsiri de interioare ale casei, în care bunicii noștri nu dădeau cu nicio amorsă pe pereți, ci direct cu var preparat în curte prin amestecarea acestuia cu apă. Și de fiecare dată după ce se usca, varul se lua pentru că nu avea aderență.
Ei bine, pe lângă zidul pe care l-am făcut pentru a putea închide terasa complet, am decis unanim că acolo să punem polistiren peste care să aplicăm o masă de spaclu, urmând să primească un tinci pe post de tencuială. E mai simplu așa. Polistirenul nu este foarte gros, dat fiind faptul că am ales să izolăm în interior, dar va ajuta cămara pe care nu am izolat-o deloc.
Vorbind cu cineva, decizia a fost cumva să prindem polistirenul de perete cu ajutorul adezivului poliuretanic de lipire plăci de polistiren și nu cu adeziv normal, preparat la găleată. Doar că ai nevoie de o condiție, la fel ca la adezivul cu nisip: peretele pe care aderă să fie aderent.
Lavabilă pe haine, aderență… Lipsește ceva parcă, nu? Aaa, așa-i: aderența!
Așa că am răzuit tot peretele până când am dat jos lavabila aia dată de acum șapte ani și am ajuns în aceeași stare în care eram înainte de a face terasa: un perete în spatele casei.
Dar după ce am făcut toată treaba asta, montajul plăcilor de polistiren cu spumă a mers uns pentru că peretele era drept. Într-o oră am montat toate plăcile.
După două ore de uscare, am preparat masa de spaclu și am pus-o pe peretele nou izolat, alături de o plasă pentru a evita orice crăpătură care era pe el.
Apropo de crăpături, ăsta e al doilea motiv pentru care am preferat să aleg calea polistirenului: peretele era foarte crăpat în partea inferioară, iar tencuiala pe care aș fi dat-o peste perete direct ar fi fost tot o masă de spaclu cu plasă de sârmă. Dacă tot făceam aceeași muncă, de ce să nu mai investesc o oră în a pune și polistiren?
Mai trebuie să menționez că la o grosime așa de mică a polistirenului nu e neapărat nevoie de ciuperci în perete pentru a-l susține. Adezivul ăla nu îl mai dai jos cu nimic. Întrebați de unde știu asta…
Și acum am un perete care urmează să fie tencuit. În sfârșit am un perete de pe care nu se mai ia varul!
Lăsați un comentariu