Voi ați fost vreodată într-un parc de aventură în viața asta? Hai că sigur ați fost, generația asta tânără e dornică de aventură și de adrenalină. Așa am fost și eu atunci (acum 7 ani cred) dar nu îmi mai trebuie…

Să începem cu începutul: am avut un prieten bun ce lucra și locuia la Sibiu. Ca atare, am avut posibilitatea să mergem să stăm pe acolo cam la discreție, ceea ce și făceam. Într-o zi de iunie a luat decizia să ne plimbe prin mărginimea Sibiului.

Așa se face că am ajuns la Sâmbăta de Sus, o locație foarte frumoasă, cu o mănăstire de altfel ascunsă la poalele munților. De acolo am decis să facem un pic de drumeție, pe munte în sus. Nu ne-am dus departe, că nu eram echipați chiar corespunzător, dar am mers un pic.

Pe retur, a avut ideea formidabilă să mergem la parcul de aventură din Sâmbăta să mergem pe chestiile ălea de acolo.

Am fost sceptic inițial, nu mai mersesem niciodată pe așa ceva, dacă dacă dacă. Până la urma am zis să o fac și pe asta. Asta e, “o pâine în plus, încă unu’ dus.”

Am intrat, ne-am echipat corespunzător (mă rog, noi, ne-au făcut oamenii ăia din cap până în picioare să fie siguri că nu ne fărâmăm pe acolo) și am început.

Țin să menționez faptul că eram 3 persoane: nebunul (me), tovarășul cu ideea și soția mea ce a decis că pentru siguranța familiei, ea va sta și va filma totul.

S-a dus colegul în fața mea și eu după el, ca un copil ascultător. Evident că prima urcare, partea de încălzire a fost ușoară, n-am ce zice. Chiar m-am distrat. Dar am ajuns la un moment dat pe niște cabluri pe care trebuia să merg.

Ei și de acolo a început show-ul. Mi-a fost așa de frică, încât am trecut numai înjurând momentul în care am zis “da” la toată treaba asta. Problema se pune că eu am zis că înjur în gând. Dar când m-am uitat jos la un moment dat, se adunase lumea ca la urs pe lângă mine…

Cea mai frumoasă chestie din tot parcul a fost tiroliana. Acolo nu prea apuci să îți dai seama ce se întâmplă și te bucuri totuși de peisaj și viteză. Am zis că în viața mea nu mai merg pe așa ceva. Mai bine mor în patul meu decât să cad de pe niște cabluri.

Cât despre oamenii de acolo: nota 10, foarte pregătiți și atenți cu noi au fost. Și nu doar cu noi, aveau trasee mai dificile sau mai simple iar pe cele simple puteau merge copii mai mici, instruiți chiar de către oamenii locului cu ce trebuie făcut la fiecare pas.