Ieri vă dădeam niște sfaturi despre pornirea mașinii pe vreme rece, iarna. Printre aceste sfaturi, v-am zis și să încercați să țineți mașina acoperită.

Acolo v-am vândut un pont, cu parcatul cu fața la bloc, dacă locuiți la bloc. Se aplică și dacă nu aveți garaj și stați la casă.

În tinerețea mea, tatăl meu mă vedea că îmi dădeam doctoratul cu Dacia să parchez cu spatele, să fac marea garare, cu greu dovedită la școala de șoferi de toți începătorii. Evident, la un moment dat am început să o stăpânesc, motiv pentru care mi-a zis tata “Bravo”, cam ca la măgar așa, dar bravo.

Toate astea se întâmplau în perioada verii, când era căldură mare, mon cher. Și pentru că am exersat atât de mult această garare, mi-am stabilit-o și ca un obicei. Unde parchez, parchez cu spatele, orice ar fi.

Bineînțeles că are un avantaj major această garare față de parcatul ăla prin efracție, cu fața: când pleci de pe loc, ai o vizibilitate sporită din toate părțile și ieși mult mai ușor de pe loc. E și logic de altfel, mergi înainte, nu înapoi.

Ei bine, într-o zi de Decembrie, țin minte că m-a urmărit taică-meo cum râcâiam eu alene la parbriz că înghețase. Și eu lângă mașină. Era stratul așa de gros de stăteai vreo 5 minute să il cureți pe tot. Și cum legistlația în vigoare zice că e obligatoriu ca tot parbrizul să fie curat, eram cinstit și curățam temeinic.

Cred că s-a pus pe cugetat al meu tată în casă că la venirea mea acasă, l-am auzit pe geam de a răsunat Argeșul:

Parchează, bă, cu fața la bloc!

Evident, cine l-a luat în seamă? Am parcat cu spatele, dar l-am auzit. Și am urcat sus, unde am dat ochii cu el și am pus întrebarea inginerească: “de ce?” Explicația a fost simplă, scurtă, și concisă:

Să nu mai râcâi la parbrizul înghețat…

A doua zi, am luat racleta în mână și am început, din nou, să râcâi geamul, să tremur în frig, să dârdâi ca ultimul fraier. M-am dus la școală, mi-am făcut orele, m-am întors acasă și m-am pus în poziția de parcat cu spatele. În momentul ăla, nu l-am mai auzit pe tata pe geam, dar direct în cap și am parcat cu fața.

Fast forward în viață, cca 13 ani, obiceiul impus de tata mi-a rămas, iar mai jos aveți pozele doveditoare a unei simple vorbe aruncate de un părinte pe geam, în frig:

Eu zic că e o situație de câștig. În timp ce toți vor râcâi la geam pe frig, eu sunt ca o viorea pe stradă deja. Iar temperatura e cea de mai jos, la -7°C.