Există un motiv pentru care am zis că ce e băutură peste 40° alcoolemie nu se îmbuteliază în mod uzual, învățat pe propria-mi piele, dar și pe pielea altora.

Noi aici la țară avem un obicei de a ne face toate cele cuvenite pe cât posibil in-door: vin, carne afumată, legume în curte, pomi fructiferi pentru fructe proaspete și altele de genul. Cam așa e la țară pentru toată lumea, cine a locuit sau are rude la țară știe că salata verde nu crește în Mega Image.

Ei bine, Argeșul este renumit pentru două chestii: cașcavalul de Brădet și țuica. Eu vorbesc foarte des despre vin pentru că nu îmi place gustul și mirosul de țuică. Nu prea sunt fan datorită istoriei în care toată lumea bea și avea în casă țuică de prună. Abia recent am început să mai tolerez țuica fiartă, și aia cu mari sughițuri…

Asta nu înseamnă că noi la țară nu facem țuică. Avem pământul plin de pruni de pe vremuri și e păcat de ele: le adunăm și le lăsăm în procedeul lor natural de a se face țuica, după care trecem la fiertul lor în cazanul de cupru făcut de oameni pricepuți pe care îi hulește întreaga Românie: cei de etnie rromă, în timp ce unii dintre ei sunt de nota zece cu aplauze.

Pentru a face pălincă, țuica se mai fierbe încă o dată. Practic, se trece printr-un proces de distilare dublă, doar că se ia când alcoolemia este peste 50°. Ori noi am zis într-un an să facem o bombă de pălincă, pe stil Ardelenesc, cu tărie peste 60°. Și ne-a ieșit, la 67°… practic, dacă o aruncai pe foc, se aprindea, era aproape ca spirtul de tare.

Nu ne-a ieșit multă, am scos undeva la nouă litri de pălincă de tăria asta pe care am depozitat-o în PET-uri. Și am fi putut să o lăsăm așa, dar a trebuit să dăm și noi cadou cuiva astfel de băutură. Inițial am zis că îmi iau și eu o sticlă de 0.75L de pălincă la București, să o am în casă că nu se știe dacă nu cumva am nevoie să o dau p-ici, pe colea cuiva.

Am pus-o la sticlă și i-am pus un dop de plută, dar nu presat ca la sticlele de vin. Era un dop al sticlei ce se scoate și se bagă, de la o sticlă de Vin Ars. Am pus pălinca în sticlă, i-am pus dopul și am lăsat-o pe masă în bucătărie. După o oră se aude BOOM și dopul era în aer. Nu am înțeles ce s-a întâmplat, am luat dopul și l-am pus la loc. După asta nu s-a mai întâmplat nimic cu sticla mea.

Zic sticla mea pentru că am mai îmbuteliat una și am dus-o la București la o rudă de-a noastră, care a preluat-o cu mare bărbăție și mândrețe și a pus-o, falnică, în bucătărie. Noaptea s-a auzit același BOOM, doar că de data asta nu a sărit dopul pentru că sticla era cu filet. A crăpat sticla. Pur și simplu alcoolul se evapora și a făcut atâta presiune încât a bubuit sticla.

Dar ce credeți, ne-am învățat noi minte după toate astea? Nu, Doamne Ferește! Am mai pus încă o sticlă și am dus-o din nou la București pentru că inițial am considerat că acea sticlă de fapt a fost ea fisurată și d-aia a cedat. Și cu a doua s-a întâmplat fix același lucru, fix la fel în toiul nopții. Moment în care cel ce primea pălinca a renunțat la a mai primi. Citez:

Nu e de mine, nu sunt făcut să beau așa ceva, nici pe masă nu rezistă.

Evident că am dus într-o sticlă de un litru din PET și nu s-a mai întâmplat nimic, cred că o are și în ziua de azi. Probabil îi e frică să o desfacă să nu bubuie, nu știu…

(sursă foto: Freepik)