A trecut aproape un an peste mine de când doresc să scriu acest articol, dar am tot zis să mai dau o șansă celor din jur. Să mă gândesc la ceea ce aș vrea să spun și să încerc să fiu cât mai obiectiv cu putință în ceea ce scriu.
Problema e că nu pot.
Moral, nu pot face acest lucru. Sunt subiectiv până peste poate pentru că ajung inevitabil să mă întreb: cum mama naibii în afară se poate ca oamenii să fie mai buni și mai muncitori decât noi, românii, care suntem lăudați ca fiind foarte muncitori? Sau, mă rog, ne lăudăm noi pe noi înșine…
Nu vreau să sune ca o postare în care să stârnesc scandal, dar dacă reușesc să fac pe vreunul să se răzgândească atunci când vine vorba de aceste lucruri, atunci foarte bine. Până atunci îmi mențin părerea că noi suntem o nație de oameni puturoși.
Primul exemplu care îmi vine în minte este Austria. Am fost acolo și nu am crezut că o să mă îndrăgostesc de un alt loc în acest fel. Foarte mult timp am fost fan Grecia datorită unui stil de viață frumos, la coasta Mediteranei (sau a Mării Egee). Am fost în schimb acolo și am găsit ceva ce nu am găsit mai nicăieri: ordine și disciplină.
Să ne înțelegem din capul locului: sunt un român mândru că este român și doresc să fac precizarea asta de la bun început. Nu vreau să credeți că dau cu nămol în tot ce înseamnă România, pentru că o să îmi apăr țara cu toată ființa mea, dar când vine vorba de mentalitatea românilor, nu pot.
Un caz concret: cumpărăturile de duminică în România vs. Germania / Austria.
Am ajuns anul trecut în vacanță în Austria sâmbăta noaptea, iar soția mea a fost inspirată să ia mâncare de acasă atât pentru sâmbătă, cât și pentru duminică deoarece a înțeles de la cineva că acolo totul este închis duminica, exceptând restaurantele, care sunt închise lunea.
Știți ce am zis eu, român cu drepturi? „Nu se poate, domne, să fie totul închis. Trebuie să fie supermarketuri deschise măcar…”
Știți ce am făcut duminică dimineața, la ora 8? M-am dus la supermarket, ca să constat că nu se deschide nimic.
Iar chestia asta, în capul meu, se traduce a fi puturoșenie. Păi toată lumea e capabilă să facă toate cumpărăturile sâmbăta, astfel încât duminica să fie liberă pentru toți angajații, să stea cu familia.
Noi ce facem? De lene să cumpărăm tot, preferăm să mergem la Mega Image-ul non-stop de lângă noi și să luăm, când avem nevoie, ceva. O pâine sau mai știu eu ce. Și am fost surprins să văd că până și eu am mentalitatea asta.
Alt caz: curțile oamenilor.
Asta pe mine mă face să mă gândesc serios la cât de leneși suntem. La ei nu am văzut o curte care să nu aibă iarba tunsă la milimetru, un gard care să fie cu probleme sau un loc în curte neamenajat.
Dacă aveau lucruri, cum și noi avem, erau ținute închise, să nu se vadă din drum.
Am rămas stupefiat să văd că grajdul de vaci al unei ferme era spălat cu furtunul, fiecare componentă a mulgătoarelor era spălată individual, la geamurile grajdului erau mușcate, iar vacile aveau scărpinători la discreție montate.
Băi, voi înțelegeți ce vorbesc eu aici? Mușcate. La geamurile grajdurilor!
Noi nu avem geamuri de lene să le înlocuim pe alea sparte! Gardurile noastre sunt 30% căzute în drum, iar alte 20% lipsesc cu desăvârșire, dar plângem dacă intră mistreții în curte.
L.E.: Am mințit când am zis că nu era nicio ogradă așa. Am văzut una în Obertraun care nu părea la fel de îngrijită ca celelalte. Problema e că am auzit în curte vorbindu-se românește…
Ultimul exemplu: Serbia.
Ok, am scris până acum despre Austria și e posibil să veniți să îmi spuneți că ei sunt foarte civilizați și că, până îi ajungem, mai avem ani buni. Dar am trecut dincolo de Porțile de Fier II și am rămas surprins.
Am văzut oameni care tund pomii, viile și toate cele pe livezi imense. Nu am văzut nicio livadă neîngrijită. La început de martie. Păi la noi, dacă te plimbi, te minunezi cum dă via să evadeze din curtea oamenilor, că nu o mai suportă nimeni.
La ei, care sunt tot balcanici, cum se poate și la noi nu? În fond, comunism a fost și la ei, nici nu sunt în UE, sunt și mai săraci ca noi (la ei bogăția e la Belgrad și cam atât). Și nu e vorba de bani, de fapt.
Să tai o vie îți trebuie doar o foarfecă. Atât. Când am tuns eu via, am făcut-o cu o foarfecă mare de croitorie, nu cu scule sofisticate. Nu tată, am făcut cu ce am avut la îndemână.
La fel și cu gardul: ulucile erau căzute lângă gard, cuiele erau în gard. Le-am scos și le-am rebătut. Ce să vezi? Stă gardul și în ziua de azi.
Mi-aș dori, din punctul ăsta de vedere, să nu mai fim așa de leneși. Să nu mai lăsăm totul pe mâine. Noi, în loc să aplicăm zicala „nu lăsa pe mâine ce poți face azi”, o modificăm în „nu lăsa pe mâine ce poți face azi. Lasă pe poimâine.”
Găsim scuze și pretexte la tot ce avem de făcut.
L.E.2: Am un vecin la țară, la socri, care muncește indiferent dacă e ploaie sau nu. Are cea mai frumoasă curte din sat și sunt vreo 6000 de metri pătrați de îngrijit.
Poate că România nu e perfectă și nici nu o să fie prea curând, dar nici nu cred că ea e prima care trebuie schimbată. Mentalitatea noastră e de fapt de vină.
Lăsați un comentariu