Tot din vremea facultății am avut prilejul să îmi aduc aminte de o pățanie avută în anul 2. Ce să zic, nu sunt chiar așa de boșorog pe cât mă consider, încă am ținere de minte.

Într-o zi de primăvară de mai, când toți pomii erau înfloriți, aveam un chef demențial de plimbare. Era cald, dar nu ca acum să mori încet stând în casă, să nu poți ieși din ea de cald. Dimineața știu că încă purtam ceva cu mânecă lungă peste, iar la amiază se încălzea la un 30 de grade.

Eram 3 în cameră, nebuni toți de la Argeș. Parcă ne alesesem după dunga roșie din buletin în aceeași cameră. Mă trezesc la ora 9 dimineața vorbind:

Hai mă să ne plimbăm, dăm o tură de „cartier”.

Amândoi m-au întrebat unde mergem, eu am zis că mergem așa pe jos înspre Lacul Morii și de acolo încotro ne duc picioarele. Am stat de vorbă și am ajuns la concluzia că putem să plecăm într-o oră pe jos până la Herăstrău. În fond și la urma urmei, până la intrarea din parc erau 4 km, ce sunt 4 km sau o oră de mers pe jos?

Ne-am pornit cu tupeu și am ajuns după podul Grant. De acolo am zis într-o doară:

Hai până la Ikea dacă vă țin picioarele.

S-a făcut o liniște de mormânt vreo 2 secunde, după care s-au pornit gaițele să zică că nu putem, că e cald, ne dor picioarele etc.

Știi care e faza frumoasă? Gaițele cântau dar tot mergeau. Adică am ajuns la Arcul de Triumf și am tot mers pe lângă Herăstrău, înainte, către Ikea.

Când au apucat ei să-și dea seama ce se întâmplă, au început cu totul. Până la urmă am ajuns acolo, ne-am pus la masă la ei (nu știu dacă știți dar la Ikea erau hot-dog-ii la 1 leu pe vremuri), am mâncat ca niște porci și am întrebat:

Acum, pe retur, tot pe jos, nu?

Știți cum au rupt-o înspre autobuz, la stație? Vaide capul meu, iepurele era puturos pe lângă ei. Dar sincer, și eu m-am dus la autobuz că a doua zi nu m-am mai ridicat nici așa cum trebuie din pat de febră musculară.

(sursă foto: Freepik)