Deci am reușit în ultima zi de muncă a mea de pe anul ăsta să îmi fac un car de nervi de nu vă vine să credeți. Și nu din motivele pe care le credeți voi, veți zice și că sunt oleacă nebun.

Dimineata, pe răcoare, mă sui în mașină, dau la automat, plec de pe loc cu niște colinde în mașină, o zi frumoasă de anunță. Până la prima intersecție.

Dau de un copil, la vreo 20 de ani, cu un BMW. Nah, știm cu toții cum sunt oamenii cu BMW-uri, dar nu și el băi. Deci mergea cu 40 km/h, semnaliza fiecare crăpătură din asfalt și nu cumva să se bage un pic spre banda din stânga dacă era vreunul cu oglinda scoasă în evidență din parcare.

M-a ținut așa până am dat de bulevardul principal, să pot depăși. Nu era începător, habar nu am de ce mergea așa, dar dacă te regăsești pe aici, nu stricați, băi oameni buni, stereotipurile! Lumea știe ca dacă ți-ai luat BMW, ești un pic mai înfipt, ca să nu zic altfel. Și lumea te lasă.

Uite, vă spun sincer: în viața asta a mea am condus doar un BMW și atunci am decis că marca asta nu e de mine. De ce? Pentru că s-a activat cocalarul din mine când m-am urcat. Ceva s-a declanșat acolo în cap și am uitat de jumătate de regulile de circulație de pe stradă.

De asta zic, să conduci BMW trebuie să ai un stil și să ti-l asumi. Nu poți să mergi cu BMW ca cu o Dacia. Nu se cade, trebuie să fi înfipt și să te bagi pentru că lumea s-a învățat cu așa stereotip.

P.S. Pe drum am găsit o singură Dacie și vreo șase BMW-uri. O fi și ăsta un motiv pentru care se strică obiceiul: sunt cam la aceleași preturi…

(Sursa foto: Freepik)