Motocicleta mea: Aprilia Pegaso Cube

Așa cum m-am mai lăudat pe aici cu o motoretă de toate zilele, care mai de care ce m-a învățat să merg pe ea, niciodată nu i-am făcut o introducere mai acătării. Așa că am decis azi să vorbesc despre ea și săptămâna viitoare pun la bătaie o prezentare pentru noua achiziție.

Totul a început în pandemie, de fapt, cumva în 2019 dar tot în pandemie. Cu toate că în România încă nu venise virusul vieții de ne-a pus pe butuci tot, pe la chinezi apăruse și era doar o chestiune de timp până ce ajungea și la noi. Atunci m-am hotărât eu să dau de permis de motocicletă.

Bineînțeles că am luat permisul un pic mai greu datorită organizării, dar a fost luat. Problema care se punea era, de fapt, ce conduc? Ce călăresc și eu să mă învăț cu motociclismul ăsta mult blamat de toată lumea?

Inițial, fiind la țară, hotărâsem să merg pe ceva ce ar putea merge și pe asfalt, dar și pe teren mai accidentat. Nu aveam eu de gând să intru pe cine știe ce coclauri sau să mă bag eu să fac enduro d-ăla greu. Nu, nu e de mine. De altfel, sunt un om al plimbărilor. Dacă vedeți un retardat pe autostradă cu 100 km/h pe motocicletă, cele mai mare șanse sunt ca eu să fiu ăla.

Așadar, m-am îndreptat către ceva adventure și mi-a picat fața când am apucat să văd prețurile ce existau pe piață. La modul, erau motocicletele de la 2000 € în sus. Mă scuzați pe mine, știu că prețul plătește calitatea, dar aveam toate șansele să mă întorc cu carabele în sus cu ea cât de curând. Nu voiam plânsete la ușă că am prăpădit frumusețe de mobră.

Cu îndemnul unui prieten, am găsit capra din imagini, o Aprilia Pegaso Cube din ’97 pe carburație, într-o stare oarecum ok, dar nu bună. Pornea, mergea dacă țineai șoclul tras, dar întrerupea de mama focului și murea motorul în mers. Așa am și luat-o, asumându-mi că știu oleacă de mecanică și aș putea să o repar eu cu lăbuțele mele.

Evident, fiind în stadiul de ok, dar nu bună de condus, am adus-o până la țară pe platformă. A, că am uitat să scriu, unul din marile avantaje ale ei e că era în același județ cu mine, nu am hoinărit ca un disperat după ea.

3000 de lei mai târziu, i-am dat cheie la țară, tras șoclul în blană și am urcat pe coastă la deal. Într-o margine de noroi m-am și culcat pe o parte (ce am zis mai sus rămâne valabil, nu am plâns că am zdrelit-o un pic) și am ajuns sus.

De acolo m-am apucat de meșterit la ea. Sincer să vă spun, nu mă așteptam să îmi dea de furcă niște carburatoare în halul ăla. Și în ziua de azi am de lucru cu ele pentru că sunt destul de urât poziționate (Salutare, ingineri ai firmei Aprilia! Mecanicii vă înjură cu patos!) și mai mult durează să ajung la ele decât să le reglez.

Au fost mai multe de înlocuit la ea:
  • Ulei / filtre. Ăstea nu prea încape loc de îndoială, orice mașină / motocicletă SH cumpărată este recomandat a avea schimbat uleiul și filtrele în maxim 100 de km de când ai luat-o (bine, dacă o aduci din afară, aia e, mergi cu ea așa și îl schimbi la destinație).
  • Bendix. Cumva, în cunoștință de cauză de faptul că acest tip de motocicletă este renumită pentru bendixul ei ce cedează, am cumpărat unul când am luat și motocicleta. 3 săptămâni mai târziu, ghici cui i-a sărit în sus de bucurie bendixul?
  • Becuri și ceasuri, pentru că nu mergea kilometrajul. Și cablul de kilometraj.
  • Garnituri și semeringuri. Oho, câte am schimbat, nu cred că am reușit să ratez vreo garnitură, nu de alta dar toate erau în pioneze.
  • Lanțul era nou, alături de roata dințată condusă.
  • Senzor frână, manete reglabile, senzor cric.
  • Am reparat instalația electrică de la contact, o problemă comună iar pentru aceste motociclete.
  • La carburatoare am menționat că au fost desfăcute și înlocuit tot ce era cauciuc înăuntru. Și bujia și fișa au fost înlocuite.
  • Radiator, era fisurat și plângea.

Scriind lista asta, îmi dau seama că am mai băgat încă o motocicletă în ea. Dar pot spune un singur lucru: pe drum e foarte iertătoare. Pentru cât de mare e măgăoaia, se manevrează așa de ușor pe asfalt de nici nu îți vine să crezi. Am ieșit din câteva situații mai nașpa cu ea doar pentru că am putut să o manevrez ușor.

Acum cumva ținta mea e să o vând și să trec pe o motocicletă pe injecție. Obligatoriu. Timpul nu-mi mai permite întreținerea așa minuțoasă a ei, drept pentru care un pasionat cred că s-ar bucura enorm de ea. Dar nu înainte de a mai da o tură cu ea. For old time sakes.


Lăsați un comentariu