Astăzi vorbim despre schimbul de bujii pentru o maşină pe benzină.

Ştim cu toţii că un motor termic pe benzină (Otto numindu-se, după inventatorul lui) are nevoie de 3 lucruri pentru a putea funcţiona cu uşurinţă:

• Combustibil, furnizat de o pompă de benzină ce trage din rezervor şi dă către carburator / injector / rampa de injectoare, de unde este dozat către camera de amestec;
• Oxigen, preluat din aer, ce este fie natural aspirat de motor sau ajutat de un supercharger / turbosuflantă pentru a comprima aerul şi a îngloba cât mai mult oxigen;
• Scânteie, pentru a aprinde amestecul format şi a declanşa explozia. Astfel, energia folosită din explozie creează mişcarea către vibrochen care, prin intermediul ambreiajului, trimite mişcarea către cutia de viteze –> planetare –> roţi.

Spunând toate acestea, bujia e cea care dă scânteia. E controlată de o bobină de inducţie (sau mai multe, în cazul meu, sunt 2 pentru câte 2 pistoane, care merg în sincron: 1+4 si 3+2). În manualul meu se recomandă a se schimba la maxim 45.000 de km dacă bujia este pe nichel sau 90.000 km dacă bujia este pe iridiu.

Diferenţa între nichel şi iridiu constă în materialul electrodului de aprindere şi durabilitatea lui. Scânteia provoacă uzură asupra electrodului, se creează un proces de electroeroziune. Iridiul are durabilitate mai mare faţă de nichel. Scânteia este aceeaşi, cât timp distanţa între electrozi este ca în manualul maşinii.

Eu personal prefer bujiile pe nichel din mai multe motive:

• costul pentru nichel este mult mai redus faţă de iridiu (Ex: am la Nichel – 13 lei de la NGK şi la Iridiu – 96 lei. Per bucată. Şi îmi trebuiesc 4).
• din punctul meu de vedere strict, când am avut bujii cu iridiu, mi-a stricat bobinele de inducţie. Aşa am luat maşina, când am cumpărat-o, cu bujii pe iridiu şi am fost nevoit să schimb bobinele şi bujiile pe nichel. Ce era echipat pe ea la vremea aceea nu era ce scria în carte şi nici în specificaţiile distanţei dintre electrozi nu se încadra.
• starea bujiei la desfacere denotă starea motorului:

Desfăcând mai des, poţi vedea starea motorului şi ştii la ce să te aştepţi cu el. Acestea fiind spuse, iată cum am schimbat eu la maşina mea, Suzuki Grand Vitara II 1.6 16V, M16A, bujiile:

Cu motorul rece, sub capacul “DOHC 16 Valve” se găseşte partea de aprindere a motorului. Aici avem bobinele cu fişe echipate peste bujii. La mine a trebuit să desfac cele 4 şuruburi şi încă unul ce ţine rampa de injectoare de gaz. La anumite maşini, ele sunt la vedere şi prinse doar cu şuruburi (vezi Renault, Dacia, Opel) sau ascunse, ca aici.

Acestea sunt bobinele. Se scot mufele şi se dau într-o parte, unde e convenabil (funcţie de maşină) şi se desfac cele 4 suruburi (2 câte 2) ce ţin bobinele. Am ridicat bobinele în sus, cu tot cu fişe. Ele sunt înfipte destul de tare în bobine, având un papuc ce îmbracă capul bujiei, aşa că va trebui să depuneţi un pic de efort să le scoateţi, însă cu atenţie să nu rupeţi fişele!

În acele 4 gauri rămase la liber, se află bujiile, adânc băgate. Pentru a desface bujiile, e nevoie de o tubulară specială, ce are un cauciuc să ţină bujia în ea când o scoţi, şi o prelungire de tubulară de minim 150mm. Acum, nu vă gândiţi, tubulara nu e atât de specială să nu se găsească. Am văzut inclusiv în Auchan tipul ăsta de tubulara.

Şi iată-le:

Dacă ne luăm după chart-ul de mai sus, observăm că starea motorului este una bună, nu avem nicio depunere sau vreo defecţiune a bujiei. Dat fiind faptul că eu circul foarte mult pe GPL (o să vă explic care e treaba şi cu GPL-ul, că părerile sunt destul de împărţite pe preamăritul Internet), este un pic mai albicioasă decât dacă aş fi mers preponderent pe benzină.

În mâna mea găsiţi bujiile noi, 4 la număr, şi tubulara cu pricina. Aş vrea să fac o menţiune aici pentru toată lumea: întotdeauna verificaţi bujiile cu o leră, ca la Dacie, pentru a vedea distanţa dintre electrozi. Da, ele vin calibrate din fabrică. Da, nu e bine să le masori că poţi rupe, în cazul celor de iridiu, electrodul. Sunt 2 tipuri de lere: primul tip, clasic, cu cale ce se introduc forţat între electrozi, sau leră rotundă, cu prelucrare fină, cu care poţi să măsori şi bujii pe iridiu.

Cert e că soluţii există. În cartea maşinii, e recomandată o distanţă între electrozi de 1.1mm şi aşa le-am şi cumpărat calibrate. Ei bine, una avea 1mm. Aţi zice că nu e cine ştie ce, dar scânteia e calculată optim la distanţa aceea, bobina lucrează cel mai optim la distanţa aia şi amestecul, cât şi aprinderea cu avansul, sunt cele mai bune la varianta aia. NU recomand în schimb să le recalibraţi la distanţă pe cele vechi, întrucât bujia are o rezistenţă internă ce se modifică datorită uzurilor în timp. Recomand înlocuirea lor la aproximativ 30.000 km.

Ordinea de montaj este inversă demontării. Iar, ATENŢIE la montajul şi strânsul bujiilor. Chiulasa fiind de aluminiu, strâns prea tare, păţiţi ca la baia de ulei: POC. Aşa că au un cuplu prescris şi este recomandat a se folosi o dinamometrică. În cartea maşinii mele scrie să se strângă la 25Nm, asta înseamnă cât să fie strânse să nu sară de acolo. Ce mai recomand este să încercaţi să le ghidaţi în locaş cu tubulara şi prelungitorul la mână, ca să nu montaţi pe filet greşit. Valabil şi pentru bobine şi pentru capac, unde avem chiar 10Nm. Aici, ca să nu strângem tare, recomand a se folosi un clicket sau o cheie fixă cu un mâner scurt. Momentul rămâne mic, deci nu există riscul să strângeţi tare.

Scule necesare pentru job? Simplu: o tubulară simplă sau o cheie de 10 (în marea majoritate a cazurilor, e M6 şurubul ce ţine bobinele), tubulara specială funcţie de hexagonul bujiei (eu am 16mm) cu un cauciuc în cap pentru a ţine bujia, un clicket mare, un clicket mic (dacă e cazul), un prelungitor de minim 150 mm şi o bere. Durată? Mie mi-a luat 5 minute şi mi-am dat seama că n-am făcut nicio poză să vă arăt, aşa că am mai luat-o o dată la desfăcut să am ce poza… Succes!