Băi, am așa o întrebare pentru voi pe care aș vrea să o pun de ceva vreme: pe voi v-au mai vizitat martorii lui Iehova? Știți voi, te trezești la ușă cu un grup, de cele mai multe ori format din două domnițe, împărțind credință în stânga și-n dreapta, pe la ușile oamenilor?

Ei bine, la mine nu au mai venit de ceva vreme. Poate cumva am și contribuit eu la asta, dar sub cuvânt de onoare că am fost bine intenționat.

La începuturi, când pe strada unde m-am mutat se construia de zori și m-am mutat și eu, am început să apară diverse grupulețe, ONG-uri și alte nebunii de genul ce veneau la ușă să vadă dacă se găsesc colaboratori / cotizanți pe acest subiect.

Printre ei se numără și martorii lui Iehova. Între noi fie vorba, cumva oamenii ăștia își reactualizează la cinci ani baza de date pentru că am auzit lume care a fost revizitată de ei.

Au venit și la mine, într-o zi de vară, în care erau pe afară cam 30 de grade. Cam așa cum e acum, doar că plăcut, nu caniculă.

Eu găteam de zori, făceam un piure de cartofi că mă luase o foamete din-aia nasoală, eram în stare să mănânc bătaie și să mulțumesc. Probabil ați văzut, atunci când cureți cartofi, sare amidonul ăla pe tine și te faci chisăliță, vaide capul tău.

Ce mă duce pe mine capul?

Lasă mă că rămân în chiloți și mă spăl repede dacă e cazul, nu mai stau să umplu hainele de amidon.

Zis și făcut, la costumația prezentată la unele parade și-n șosete, am luat cuțitul în mână și am început să curăț cartofi. Ori cuțit, ori sculă d-aia de curățat legume, una din sculele ce nu știam că am nevoie de ele în bucătărie, dar am aflat repede că e indispensabilă.

Curățat cartofi, porcul făcut ca porcul, iau cuțitul să îi fac cuburi mărunte pentru la fiert. Se aude un cioc cioc la ușă, pesemne că am musafiri.

Nu îi așteptam, așa că nici nu prea m-am stresat eu să fiu mai „civilizat”: m-am dus în aceeași costumație, cu un cuțit în mână să văd cine e. Am prins-o din zbor de pe vizor, două domnițe trecute de vârsta a doua, la costum și cravată. Ăștia-s sectanți d-ăia. Deschid ușa, larg, cu cuțitul în mână, mai ceva ca un măcelar:

• Da, vă rog? Cu ce vă pot fi de ajutor?
• Bu…nă… ziua. Noi suntem… Dar știți ce? Nu mai suntem, lăsați așa.
• Stați, vă rog, să discutăm!
• Nu. Sunteți un om foarte ocupat și nu are rost să vă deranjăm. Ne cerem scuze!
• Bine, cum vreți voi. O zi bună!

Și făceam așa, ca un psihopat, cu mâna către ele. Vă dați seama că am intrat pe lista neagră: nebunu’ ăla de la adresa cutare? Cine o mai merge la el! Ăla nu crede în Dumnezeu, are alte probleme! Sau dacă crede în Dumnezeu, e al lui, nu al nostru.

Așa m-am ales cu interdicție de acces la Iehova ăsta. Asta s-a întâmplat acum ~ șase ani. Mă mai întreb câteodată dacă aș fi ales calea asta ce s-ar fi întâmplat, calea lui Iehova… N-o să alfu niciodată probabil, dar dacă mă vizitează iar, cu siguranță vor fi întâmpinați cum se cuvine.

(sursă foto: Freepik)