De când m-am apucat eu de tâmplărie (tentativa de a face tâmplărie, dacă vreți să îi spuneți așa), am suferit de o problemă cu piesele debitate.

Nu este o problemă legată de calitatea materialului debitat sau de rezultatul de după, ci strict de „organizarea din șantier„ cum s-ar zice în limba română. Cândva am vorbit despre optimizarea materialelor și încadrarea lor cât mai bine înainte de achiziția materiei prime.

Fac lucrul ăsta de când am intrat la facultate și a trebuit să fac licența cu optimizare de costuri în producție, deci la mine e un obicei ce a intrat deja în sânge și tot ceea ce fac încerc să fac cât mai optimizat. Vorbim de acoperișul casei? Calculăm la m² suprafața și luăm cu 10% peste pentru pierderi minore.

Am nevoie doar de o placă de 400×800 de lemn încleiat? Cu indulgență iau placa de 400×1200 din frica de a rămâne fără material în vârful dealului, să nu cumva să fiu nevoit să plec de acolo să caut materie primă. S-o fi ieftinit ea motorina, dar tot intră drept cost în prețul final al piesei (chit că este și pentru mine).

Ceea ce nu fac este să nu îmi organizez piesele după ce le-am debitat. Sigur, dacă vorbim doar de trei tipuri de piese, le pui cap la cap și le identifici. În cazul în care acestea au formă geometrică diferită, lucrurile sunt și mai ușoare. Dar pentru a înțelege mai bine la ce mă refer, vă dau exemplul de mai jos:

Ce te faci când toate sunt la o lungime relativ apropiată, iar lățimea este aceeași? (În cazul meu, lățimea piesei este de 90 de mm.) Dacă ești ca mine (cu capu-n nori, nu mi-e rușine să recunosc), le debitezi pe toate și apoi le mai măsori o dată să vezi care de unde e. Barba îți va crește albă și timpul va sta în loc încercând să faci asta.

Dar într-un exces al meu de gândire, fiecare piesă, după ce a fost măsurată în vederea debitării, a fost notată cu cota de debitare. Altfel spus, după ce am măsurat din scândura de 2 metri o piesă de 851 mm, am scris cu creionul pe piesă 851 mm și așa va fi identificată atunci când am nevoie în asamblarea produsului finit.

Iar ăsta poate fi unul din cele mai bune lucruri pe care eu le-aș putea face în timpul execuției oricărui produs. În cazul în care sunt doar trei tipuri de repere asemănătoare, nu e musai nevoie de acest tip de marcare, dar dacă produsul finit e mult mai complex, vă veți lovi de necesitatea asta. Gândiți-vă la un dulap IKEA care are identificate inclusiv șuruburile foarte bine.