Trebuie să recunosc că plantele m-au fascinat dintotdeauna. Încă de când eram mic, eram dispus să am o plantă și să am grijă de ea. Totuși, în casa mea părintească lipseau și nu erau tolerate prea bine, motiv pentru care cea mai îndrăgită plantă din casă era cactusul.
Principiul era destul de simplu: fiind copil, era clar că în două zile mă plictiseam de planta aia și nu o să mai am grijă de ea. Așa că ce rost avea să ne complicăm? Cine să le îngrijească? Și exact așa a fost. Cactusul l-am pus deoparte până când s-a uscat.
Nu știu dacă înțelegeți ce spun aici, dar am avut un cactus care s-a uscat. Cactusii trăiesc în deșert, în soare arid. Vă dați seama cam ce condiții i-am creat eu ca să ajungă acolo. Un om normal ar renunța la ideea de a mai îngriji vreo plantă vreodată. Doar că la mine s-a întâmplat fix invers: m-am simțit dator să mai încerc, parcă pentru a compensa eșecul.
De data asta, când am cumpărat alt cactus, am întrebat și eu ce trebuie să fac să nu mai moară. Răspunsul a fost simplu: pune-l pe pervaz și dă-i apă o dată la două săptămâni, foarte puțin, la bază. Își trage singur din pământ cât are nevoie.
Știți care a fost surpriza? A înflorit.
Atunci am zis că o să am grijă de plante ori de câte ori o să am ocazia.
Din același motiv, când ne-am mutat la bloc, mi-am dat seama că balconului nostru i-ar sta bine cu plante. Am pus mușcate și am avut balconul înflorit cum nu credeam că o să-l văd vreodată. Cumva, visul se împlinise.
Nu aveam nicio idee, la momentul în care am cumpărat apartamentul, că o să ajung la țară și că o să-mi doresc să grădinăresc din ce în ce mai mult. Iar la țară am o mică obsesie de care nu pot scăpa: vreau o magnolie mare și frumoasă.
În mintea mea, magnolia înseamnă bogăție, dă acel aer de burghezie. De altfel, în curtea Mănăstirii de la Curtea de Argeș sunt foarte multe magnolii care dau un aer aparte primăvara, alături de brazii argintii. E o combinație de culori și atmosferă care te face să te plimbi ore întregi doar ca să le admiri.
Am plantat o magnolie acum patru ani în curte și, la început, părea că merge bine. Anul următor ne-am gândit că ar trebui „coafată” pentru un coronament frumos și atunci am aflat pe pielea noastră că magnolia tolerează foarte greu astfel de intervenții. În acel an a avut fix șase lăstari, cât să ne arate că trăiește, dar fără chef de mai mult.
Asta a fost prima lecție despre magnolii.
În al treilea an a vrut să facă patru flori, doar că aprilie a fost rece, nu s-au deschis la timp, iar în mai a venit o brumă și le-a terminat imediat. Totuși am văzut potențialul ei și mi-a dat speranțe.
Anul acesta în schimb a înflorit serios. Văzând asta, am decis să mai luăm una și să o plantăm la intrare. O magnolie Genie, care are tendința să înflorească și toamna, nu doar primăvara. Florile sunt purpurii închise, iar ca dimensiune ajunge pe la 2,5 metri.
Am cumpărat-o de la o pepinieră din apropierea Bucureștiului. Nu am primit prea multe informații despre plantare sau îngrijire, dar am putut vedea un lucru important: rădăcinile erau sănătoase.
Așa că am pus mâna și m-am documentat despre plantarea ei în condiții cât mai bune și am adunat câteva idei esențiale:
1. Magnolia nu suportă excesul de apă.
Nu îi place să stea cu rădăcina în apă. Am plantat-o într-o zonă unde nu băltește și apa se drenează mai ușor.
Aici am avut și o revelație. În locul respectiv fusese un piersic care s-a uscat după câțiva ani. Când am săpat groapa pentru magnolie, am dat peste o piatră mare de fundație, rămasă probabil de la un fost han despre care ne-a fost povestit. Rădăcinile piersicului nu aveau unde să se ducă.
Mi-a luat o oră să scot piatra. O jumătate de oră am bătut cu ranga să o mărunțesc pentru că era imensă, iar altă jumătate de oră am săpat pe lângă pentru a o putea scoate. Dar sunt sigur că acum rădăcinile au unde se duce.
2. Magnolia are nevoie de umiditate constantă.
Aici intervine mulcirea. De obicei folosesc folie de agrotextil, dar de data asta am ales ace de pin. Arată bine și sunt 100% naturale. Motivul pentru care am ales ace de pin și nu altceva este că:
3. Magnolia preferă sol ușor acid (pH 5,5 – 6).
Am pus și turbă acidă în pământul pe care l-am scos, acolo unde am plantat magnolia. Oricum trebuia să umplu cu ceva golul lăsat în urmă de piatra de temelie.
Am aplicat punctele 2 și 3 și la magnolia veche. Am săpat ușor la suprafață pentru a adăuga turbă și am mulcit cu ace de pin.
Rezultatul s-a văzut rapid. Cea nouă, care venise cu frunzele ușor încrețite (probabil din cauza ghiveciului), în doar opt zile a explodat. Frunzele s-au făcut mari, viguroase, un semn că treaba e făcută cum trebuie.
Sezonul magnoliilor se termină curând, dar poate informațiile astea ajută pe cineva care vrea să planteze una. Pentru că, dacă îi oferi condițiile potrivite, o magnolie poate rămâne cu tine o viață întreagă.
Lăsați un comentariu