Fii Util!

Întotdeauna am fost un fan tehnologie și am avut accces la noile tehnologii de foarte mult timp. Mă rog, spun noile tehnologii și vorbesc de ce a apărut acum ceva vreme, când eram eu tânăr fecior la mama acasă…

Uite un exemplu: eu la vârsta de cinci ani am avut PC (pentru cei ce nu știți, PC = Personal Computer) în casă, adus de tata din Germania prin niște combinații. Să faci rost în anii ’90 de computer era lucru măreț, mai ales în Curtea de Argeș. Iar la un timp am fost primii din tot județul Argeș care aveam CD Writer.

Înainte de a mă naște, tata a fost genul de om care în loc să-și cumpere mașină din salariul de pe vremea lui Ceaușescu, a preferat să-și ia Video Recorder și să stea la filme cu jumătate de oraș pentru că altfel se legau prieteniile atunci.

La categoria telefon mobil, am plecat de la Panasonic cu antenă pe care îl țineam în casă să pot fi contactat de ai mei în caz de ceva de pe Nokia 3310 al tatălui meu, cumpărat în rate și ținut în toc de piele prins la curea. O modă cum rar s-a mai văzut pe la noi. Următorul telefon a fost un Alcatel cu sonerii polifonice, un One Touch 153 cu care mă distram prin clasa a patra.

Ulterior, am trecut pe Sony Ericsson, anume, J300i care dispunea de ultimul răcnet d.p.d.v. tehnologie la momentul ăla: 12MB de memorie, ecran color, muzică MP3 redată pe un ditai speaker-ul în spate și joc Rayman 3. Țin minte că apăruse internetul și mă chinuiam să caut melodii recomandate de prieteni de-ai mei, să le descarc de pe internet și apoi să le convertesc la o calitate audio acceptabilă și o dimensiune de maxim 1 MB pentru a încăpea cât mai multe. Săptămânal schimbam melodiile din telefon cu cablul de date din dotare că doar că nu aveam acces online ca acum.

Apogeul a fost un Sony Ericsson K750i, cumpărat din primii mei bani munciți prin împărțirea de pliante în timpul weekend-ului în Curtea de Argeș pentru o firmă IT. Am muncit trei luni pe rupte pentru a-mi putea lua acel telefon, dar visam la el în fiecare noapte. În momentul în care mi l-am procurat, 2 MP pentru camera din spate și blitz în adevăratul sens al cuvântului era revoluționar. În afară de asta, posibilitatea extinderii memoriei interne de 32MB cu card de memorie suna ca și cum ar fi tehnologie extraterestră pentru mine.

Nu a durat mult și m-a lăsat joystick-ul la el (mulți știți că erau renumite pentru asta) și m-am apucat de reparat plăci de bază, joystick-uri și alte piese. În afară de asta, m-am apucat de modat și modificat drivere și tot ce puteam modifica la acel telefon.

Cam ăsta e nivelul meu de apartenență la tehnologie. Sunt pasionat de ea și orice pe domeniul ăsta m-a făcut să fiu atras. Problema e că îmbătrânesc și caut să fug acum de partea asta cu telefoanele. Motiv pentru care mi-am impus „Control Parental” cu PIN setat pe care să nu îl știu.

Bineînțeles, pentru a face asta, e nevoie de două persoane așa că am rugat soția să vină cu un PIN pe care să nu îl uite și să blochez accesul la Social Media la o oră pe zi. Și m-am pornit de la faptul că am stat pe telefon în ziua de 25 Mai, o duminică normală, 11 ore și 26 de minute. Mai adaug șapte ore (să nu zic opt) de somn și practic trei sferturi de zi sunt pierdute pe telefon.

Așa că am tăiat de la rădăcină tot: Youtube, Facebook, Instagram, tot. Știu că postez acolo și ceea ce scriu aici, motiv pentru care un timer de o oră e arhisuficient. Trebuie să pot pune un pic pauză. Iar azi e ziua șase.

Nu credeam că pot fi atât de dependent, dar am făcut zâmbre, potecă și așa mai departe prin casă doar pentru că nu aveam acces la telefon. Mă rog, orice altceva pot face pe el, dar nu sunt „interesante”. Iar ăsta e încă un motiv pentru care ar trebui limitat accesul. Contentul consumat nu generează nici un plus de valoare, ba din contră, caut în Reels-uri content care să îmi satisfacă creierul și nu găsesc nimic. Așa că gata!

(sursă foto: Freepik)