Diferența dintre vinul roșu și cel alb este dat de taninul existent în vinul roșu. Taninul este obținut cu ajutorul mustuielii în care strugurii stau cu cojița lor la fermentat și preiau culoarea strugurilor. Acest principiu nu se aplică și strugurilor albi, având cu totul și cu totul alt gust, altă aciditate și altă amprentă.
Tocmai de aceea și tratamentul cu cipsurile de stejar este complet diferit față de vinul roșu. În timp ce vinului roșu i-am pus niște stejar copt mai intens pentru a da o notă de caramel, stejarului aferent vinului alb i-am făcut o coacere mai ușoară. Dacă aș fi mers pe același tip de stejar, vinul alb ar fi extras tanin foarte ușor și ar fi luat un gust de butură intens.
Ei bine, același lucru este și cu limpezirea vinului alb: nu se poate face ca la vinul roșu pentru că avem nevoie ca vinul roșu să mențină taninurile, dar totuși să depună sedimentele și drojdiile. V-am povestit cum vinului Roze i-am dat bentonită și m-am trezit cu el alb la o săptămână distanță.
Eu personal fac vinul alb doar cu bentonită. Preia absolut tot și depune totul la baza damigenei, rămânând în urma lui un vin alb, clar, prin care poți citi o carte, așa cum trebuie. În plus de asta, nu am nevoie de absolut nici un sediment sau drojdie pentru că vinul alb fierbe mult mai repede în sticle decât vinul roșu.
Am mai vorbit despre bentonită și-n trecut, dar chiar țin morțiș să reiau subiectul datorită unor chestii învățate pe parcurs:
Nu toate-s la fel. Am testat bentonită de la CLAREX, am testat bentonită ungurească și am testat și bentonită din magazin de vinificație specializat.
Diferența constă strict în dizolvarea bentonitei. CLAREX mi-a rămas așa:
Borderito a fost și mai tragic deoarece a rămas tot cocoloașe în borcan. Cea de la magazinul specializat este singura care s-a diluat cum trebuie.
Vorbind de dizolvare, avem nevoie de un vas mai larg.
Dizolvarea bentonitei într-un borcan nu funcționează așa cum trebuie pentru că nu vezi în borcan totul. Bentonita va tulbura apa complet și nu o să vedem cocoloașele, motiv pentru care de data asta am folosit un vas cu gură largă (un castron, mai exact) și am văzut tot ce e în vas.
Nu în ultimul rând, să n-aveți frică să vă murdăriți pe mâini.
Orice tip de bentonită ați folosi, să n-aveți frică în a băga mâna să zdrobiți cocoloașele pentru că se vor forma. Nu reușiți nici cu lingura, nici cu furculița, nici cu nimic (nu mă întrebați de unde știu). Pentru ca bentonita să fie preparată eficient, trebuie să stea la hidratat minim 12h și trebuie să curgă sub formă de soluție în suspensie.
Cocoloașele se pot fărâma cu mâna cu ușurință, iar ăsta e încă un motiv în plus să folosim un vas cu gât larg pentru a putea băga mână să „lucrăm aluatul”.
Nu aveți milă la vinul alb în administrare. Puneți cu încredere 1g/L în apă și dizolvați calculat în funcție de câte damigene aveți nevoie. Iar bentonita se prepară în proporție de 1/10 apă (la 100g de bentonită aveți 1L de apă). Personal am citit că trebuie diluată cu vin pentru a permite curgerea, dar am văzut că la mine a curs absolut tot din vas fără a face acest pas.
O ultimă mențiune, dar foarte importantă: Nu lăsați bentonita în vin mai mult de 10 zile. Cu indulgență aș zice 10 zile pentru că ar fi bine ca după 7 zile să fie tras. Toate astea pentru că bentonita are darul de a lăsa un gust ca de pământ vinului dacă stă mult în suspensie.
(Sursă foto: Freepik)
Lăsați un comentariu