De când am plantat arțarul în curte, zici că am un pui de pisică în grijă, așa sunt cu el. M-au înnebunit curțile austriecilor cu arțari încât de pe drum, când m-am întors acasă, m-am abătut de la drum vreo 50 de kilometri să cumpăr doi.
Nu aveam cum să nu. Am poze cu ei cum arată în curțile oamenilor, la un timp după ce au crescut. Uitați și voi cum arată după ce au frunza aia crudă:
Cu verdele ăla crud în curte, zici că e un paradis. Ca să nu mai spun că nopțile trecute am avut un vis în care tot satul de la noi, Toplița de Argeș, arată exact ca aici. Dar ăstea-s vise, mai e până acolo.
Una peste alta, după ce am văzut foarte mulți arțari, am hotărât să cumpărăm doi și să îi plasăm strategic în curte: unul în fața casei mele, unde e ferit de soare pe jumătate de zi, iar unul în fața casei unchiului, unde este ferit de soare după ora 16:00 în mijlocul verii.
Cum am calculat-o eu nu prea a dat bine pentru că arțarul meu are soare de la ora 11:00 până la ora 19:00, fix când e cel mai torid și arzător soare. Mi-a pârlit câteva frunze, dar n-am avut ce face întrucât n-am vrut să îl mut. Mi s-a prins acolo și acolo va rămâne.
Pe lângă asta, ceea ce eu am intuit cu absorbția de apă la rădăcini nu prea a funcționat pentru că nu a plouat. Ce a dat ploaie de pe drum nu s-a prelins în curte și mai ales acum, după ce gardului i-am făcut o mică centură de beton sub, nu-mi mai ajunge apa, făcându-mi irigarea naturală imposibilă.
Acum, marea majoritate a site-urilor de specialitate spun că nu e necesar să-l ud temeinic, el stă și pe pământ uscat. Dar așa uscat, mai ales că nu-și face încă umbră singur, cred că rezistă doar cactusul. Așa că am inventat un sistem de irigare cu duze din țeavă de PPR.
Materialele necesare nu sunt cine știe ce: un metru de țeavă de PPR la diametrul de 20 mm, 5 sau 6 picurători din setul ăsta de la Leroy Merlin, un Teu de PPR și o mufă pentru furtun.
Țeava am roluit-o la cald. Nu încercați să o îndoiți sub nici o formă la rece pentru că nu merge, orice ați încerca. Am încălzit toată țeava cu un pistol cu aer cald și am roluit-o pe bucăți. Să nu vă așteptați că faceți un cerc perfect pentru că iese un poligon cu multe laturi. Dar are formă rotundă, ceea ce e important pentru că udați pe tot perimetrul.
Un impediment pe care l-ați avea este metoda de prindere a teului de țeavă pentru că se face prin presare la cald și este necesară încălzirea capetelor ambelor elemente. Asta se fac cu un aparat de lipit la cald și trebuie folosit ca atare.
ATENȚIE: Zonă fierbinte pe aparatul ăsta. Nu puneți degețelele că v-aud țipând. O să fac o procedură separat pentru a lipi PPR pentru că e un lucru care aveți nevoie orice ar fi dacă stați la casă.
După lipirea teului de țeavă, se dau 5 găuri de Ø3 pentru a monta în stea picuratoarele și apoi se reglează după dorință, fiind cu debit variabil. De legat m-am legat în admisia principală de irigare a viei deoarece voiam să fie irigat o dată cu ea, seara, câte 20 de minute.
Am observat creșteri noi de frunze spre toamnă, semne că s-a prins și a fost eficientă irigarea. Suplimentar irigării, i-am pus folie de agrotextil cu pietre de stâncă (pentru a o ține pe poziții) și spărtură de marmură deasupra. Asta ajută pământul să rămână umed pe toată durata verii.
Lăsați un comentariu