Am parcurs etape importante pentru a putea face vinul. Dar ceea ce nu am luat deloc în considerare este înmulţirea viţei de vie.

Începuturile sunt ca în viaţă: pentru a exista, trebuie înainte de toate să fim concepuţi, să fim nişte mlădiţe tinere care cresc şi abia în tinereţea noastră să dăm fructele noastre ce ajută alte mlădiţe să crească.

Aceeaşi situaţie este şi cu vinul: să poţi face vin, îţi trebuie must. Mustul este obţinut din struguri, sănătoşi, mari şi copţi. Pentru a se coace, ei cresc pe joardele de vie sănătoase şi tratate sau întreţinute. Ca să aibă ce creşte, trebuie ca aceşti struguri să fie în stadiul de concepţie, cu floarea viei, galbenă şi frumoasă. Totuşi, floarea viei se face din alte joarde ce cresc din cele existente, plantate.

Dar ca să crească joardele, ele trebuiesc plantate, iar pentru asta este necesar a şti întru totul procedura de înmulţire a acesteia, înmulţire ce poate fi făcută prin 2 posibilităţi:

• Chiar din seminţele prezente în struguri, ce se germinează şi fac rădăcini şi rămurele.
• Din joardele tăiate la tunderea viei.

Eu am apelat dintotdeauna la procesul de “butăşire”, adică pasul doi: înmulţire cu ajutorul joardelor tăiate din tuns. Motivul e simplu: șansele de supraviețuire sunt mult mai mari, iar durata de dezvoltare e mult mai mică.

Cam așa arată o schiță explicativă cu ce ar trebui să aveți în mână pentru înmulțire. Scuzați-mi vă rog scrisul, mi-am dat chiar silința să scriu frumos, da? Primăvara când via se tunde reprezintă un timp bun pentru butășire. Joardele trebuie să fie sănătoase și tinere pentru a le putea înmulți.

Problema se pune altfel: oamenii din preajma mea m-au învățat întotdeauna să iau acele joarde tăiate la lungime și să le bag în pământ cu nisip, direct. Nu zic că nu e o metodă bună, bunica de la țară a plantat toată via așa.

Eu am încercat în varianta asta şi pot spune că am rămas cu o singură vie, frumoasă, pe o perioadă de o lună, după care s-a uscat. Ce a avut, ce n-a avut, oricum ar fi m-a făcut să nu mai încerc metoda asta.

Pe lângă toate astea, durează foarte mult ca evoluție până ce crește în cazul în care reușește butășirea. De asta am urmărit un videoclip pe Youtube şi am aplicat metoda propusă de omul de acolo, anume: butășirea în apă.

Ce implică butășirea în apă?

Dacă ne luăm după imaginea de mai sus, o dată ce aveți butașul obținut în mână, nodul superior rezultat în urma tăierii se va acoperi cu ceară. Pentru a-l putea acoperi cu ceară, eu am aprins o lumânare (fără arome, fără nimic) mică, tip pastilă, am lăsat să se topească ceara și apoi am stins-o. Am trecut pur si simplu nodul prin ceară apoi.

Iar partea inferioară se imersează într-un borcan cu apă. Eu am folosit borcane de 375 de mL reciclate și în borcan am pus cam 6-7 butași la înrădăcinat.

Observația principală pe care aș face-o aici este că apa va fi la aproximativ 2 cm înălțime în borcan. Chestia asta o zice și în videoclip, motivul principal fiind ca butașul să fie forțat să dezvolte rădăcini pentru a-și lua aportul necesar de hrană. Neavând capacitatea de a ridica rădăcinile în aer (altfel am vedea și copaci cu rădăcini în loc de coroană), el va forța în jos, fiind singura sursă de alimentare a lui (respectând principiile naturii, din nou).

De asemenea, cum știm foarte bine că plantele trăiesc foarte bine cu ajutorul fotosintezei, borcanele eu le-am plasat la geamul de la bucătărie, pentru o lumină bună.

O ultimă mențiune: chiar dacă articolul ăsta e postat în ianuarie, el e pregătitor pentru primăvară. Nu tăiați plantele în plină iarnă deoarece ele vor îngheța. Așa pierdeți si joardele noi, și via veche!

Later edit: am uitat să specific ceva important înainte de a pune joardele la înrădăcinat, anume, la bază unde intră ele în apă se vor face niște crestături cu un cuțit bine ascuțit, pentru absorbție bună de apă. Iar cuțitul ar trebui să fie steril, prevenind astfel eventuale boli apărute.