Pentru că totul mergea conform planului la țară, au apărut două probleme pe care nu le anticipasem deloc, iar astăzi vorbim despre una dintre ele.
Vedeți voi, terasa asta închisă a noastră nu este doar o terasă. A devenit o cameră de locuit destul de mare și va fi punctul central al casei. Deja a fost, timp de șapte ani, cel mai frecventat loc, pe vremea când era deschisă.
Amenajările pe care le-am făcut ne vor oferi un spațiu închis, dar aproape sub cerul liber datorită perimetrului de geamuri montat. Este suficient de încăpătoare încât să putem sta lejer 12 persoane. La un moment dat am fost chiar mai mulți și nu ne-am călcat pe adidași.
Ideea este că vrem ca terasa să rămână un spațiu închis și curat. Iar pentru asta există o singură condiție: să nu mai fie tratată ca un spațiu exterior.
Să zicem că partea asta o rezolvăm, deși momentan nu am încă o soluție clară. Mai există însă un loc din care pot aduce mizerie pe picioare: beciul.
Beciul a fost făcut de ai noștri cu mulți ani în urmă, pe fugă, iar scopul lui inițial era să găzduiască centrala termică. După ce am renunțat la centrală, a rămas un spațiu gol în care iarna nu mai îngheață nimic. Înainte de construirea terasei îngheța, însă după ce a fost acoperit problema s-a rezolvat.
Doar că beciul a rămas complet la roșu, cu un beton turnat direct pe pământ care se fărămițează și cu infiltrații serioase de apă pe pereți. Totuși, cel care l-a construit știa că nu va folosi membrană hidroizolatoare. De altfel, nici nu prea existau astfel de materiale pe atunci. Așa că a făcut un sistem simplu de drenaj și a turnat betonul cu pantă către acesta.
Sistemul de drenaj este unul foarte simplu: un șanț săpat până la marginea platoului, o țeavă PVC de 50 mm introdusă prin el și o groapă de colectare în beci.
Numai că, în configurația actuală, beciul nu mai putea rămâne așa. Așa că am făcut ce am știut mai bine. Am montat XPS pe pereți și am tencuit.
Frumos, elegant, doar că apa continua să se scurgă pe sub polistiren și ajungea în locul stabilit inițial. M-am frământat aproape două săptămâni încercând să găsesc o soluție funcțională. Nu aveam cum să dărâm beciul, să-i fac hidroizolație și apoi să îl reconstruiesc. Mă rog, aveam cum să îl dărâm, dar după aceea nu-l mai zidea nimeni.
Așa am descoperit noțiunea de French Drain, un sistem de drenaj folosit inițial în curți și pivnițe, devenit foarte popular în America. Principiul este simplu: un sistem de țevi perforate colectează apa și o conduce către locul de evacuare.
Asta este schița de la care am pornit.
Peste betonul existent am aplicat o hidroizolație pe bază de ciment, Mapei Planiseal 88, după care am montat țevile sub polistiren, lipite de perete, urmând să torn șapa nouă și să ridic nivelul pardoselii. Apa va circula pe lângă perete, prin sistemul de drenaj format din țevi de Ø25 mm, perforate dintr-un capăt în altul cu un burghiu de 6 mm și pietriș de 8-16 mm.
Deși în schiță apare că am folosit CR100, în realitate am ales Mapei Planiseal 88 datorită recenziilor și caracteristicilor sale. De asemenea, pietrișul trecut în desen ca fiind de 4-8 mm a fost înlocuit cu unul de 8-16 mm. Vă las pe voi să vă dați seama de ce am făcut schimbarea. Indiciu: are legătură cu perforațiile țevilor montate sub polistiren.
Așa că am purces la treabă:
Frumusețea acestei lucrări este că, pe măsură ce o executam, vedeam efectiv cum țevile își făceau treaba. După turnarea șapei însă, nu a mai venit apă prin ele, iar căminul în care se scurgea apa s-a golit complet.
Bănuiala mea este că am etanșat foarte bine totul cu polistirenul folosit drept cofraj, iar în momentul decofrării mă aștept să înceapă din nou să curgă apa și să pot vedea sistemul de drenaj funcționând așa cum l-am gândit.
Sper eu… corect.
Lăsați un comentariu