Repet, era o splendoare vârful Bătrâna, o liniște cum rar ți-e dat să vezi sau să auzi. Mă rog, mai bătea un crivăț în mijlocul verii, te mai lua cu frigălău când și când, dar per ansamblu, se vedeau toți munții.
Am reușit de acolo să vedem Moldoveanu, tot ce ține de munții Făgăraș, dar și Omu dacă ne uitam înapoi, împreună cu Cabana de la Babele și Sfinxul.
Tot aici găsiți un refugiu ca cel de la Șaua Strunga, un refugiu turistic amenajat tot cu ajutorul statului român. Arăta ca un OZN în mijlocul pustietății. Dar la interior era curățat lacrimă. Turiștii au bun simț.
Cum am zis la început, am făcut cea mai bună greșeală din viața noastră că am urcat pe Bucșa și am coborât de la Bătrâna. Așa hău eu nu am mai văzut de când mama m-a făcut. Cred că numai pe Jepii Mici dacă ar fi fost să coborâm îmi mai tremurau chiloții pe mine așa.
Și am tot coborât, cred că preț de 600m pe înălțime pe stâncă d-asta. Fugeau pietrele de sub picioare, că tot n-am zis de la început: luați-vă încălțări adecvate pentru drumeție. Cred că dacă mă duceam în adidași ca pe lacul Scropoasa, nu aveam nici o șansă să cobor.
În toată coborârea asta, am dat de ceva ca lumea pe drum: bujori de munte. Nu știu de ce le zice bujor de munte, am impresia că de fapt e floarea afinului, cu toate astea, am găsit și pe internet că așa e numit.
Cert e că arată platoul splendid. Și era așa toată creasta de coborâre până la stâncile ălea nenorocite de mai sus.
După ce trecem de blestemul de mai sus, ieșim în pădure și la vreo 20 de minute de mers pe jos este Poiana Guțanu, o poiană pe care sincer vă spun, era să o ratez că sunt în ea. Ca la Lazaret de pe Valea Oltului, când intri și ieși imediat.
Am găsit aici ceva ce căutam din vârf, anume, apă. Un pârâu l-am văzut formându-se mai sus, dar nu puteam din el. Ei bine, aici se spăla peste vreo 3 rânduri de pietre și stânci, am luat o sticlă și am umplut-o cu apă. Ce să mai, un gust desăvârșit din munte, rece gheață, ce m-a pus pe picioare imediat.
După Poiană găsiți o căsuța ce este abandonată. Tind să cred că-i un fost refugiu de turiști și ăsta, dar dezafectat și insalubru. Dar ar putea fi recondiționat ușor.
Semnul către Moeciu de sus se arată și ținem drumul prin pădure, pe triunghi roșu, un drum tot printre stânci, la un moment dat treceam printre niște stânci de zici că eram în armată la tranșee.
La baza muntelui, pârâul de mai sus era un râu în toată splendoarea lui, suficient cât să ne răcorim picioarele după atâta efort. Am și văzut podul pe care trebuia să urcăm pentru a merge direct către Bătrâna.
Poza principală este poza cu râul menționat mai devreme, dar las o poză mai sus cu tot circuitul acesta, ca traseu, poate ajută. Durata totală a fost de 7h30min și noi nu suntem antrenați. Ca atare, e un traseu de o zi.
