Fii Util!

Pe lângă gustul unui vin, am obsesia de a-l ține prezentabil în casă. Asta înseamnă ca de fiecare dată să am vinul îmbuteliat în sticle și să arate elegant, astfel încât încă de la prima vedere să ai parte de un lucru calitativ.

Pentru asta, este necesar să urmez câțiva pași esențiali:

• Să duc vinul la bun sfârșit din stadiu de must, cu toate procedurile care sunt de făcut: fermentare, pritocuri, limpezire și învechire.
• Procurarea sticlelor necesare îmbutelierii. Aici am, din nou, o obsesie: vinul alb intră în sticle transparente, iar vinul roșu va fi îmbuteliat în sticle de culoare.
• Fabricarea de etichete pe autocolant.
• Capișonarea sticlelor pentru un aspect îngrijit.

Treaba asta cu capișonarea este un subiect mai degrabă tabu. De fapt, toată îmbutelierea vinului este un subiect tabu în România, pentru că vinul nu rezistă în beci mai mult de două luni. Pentru ce ar fi necesar să muncim degeaba când oricum îl bem, nu?

Sunt de părere că vinul consumat în cantitate moderată (vorbim de un pahar la masă, nu o sticlă) nu face rău organismului. Observ și studiile pe zonele albastre, unde oamenii se duc lejer la 100 de ani, iar acolo toată lumea preferă o gură de alcool la masă. Diferența este că mâncarea este foarte sănătoasă, nu mănâncă burgeri, KFC, cartofi prăjiți și alte mizerii de genul.

Cu toate astea, nu recomand consumul în exces de alcool, motiv pentru care am nevoie ca îmbutelierea vinului să o fac ca la carte, în încercarea de a-l păstra cât mai mult.

Problema cu capișonarea este că ține strict de detalii. Nu este neapărat necesar să fie făcută, dar oferă sticlelor un aspect curat, îngrijit și ține și de un stil vintage. Înainte de a exista aceste capisoane termocontractibile, se topea ceara într-un recipient și apoi se imersau sticlele acolo, astfel încât ceara să sigileze gâtul sticlei.

Capisoanele termocontractibile se așază pur și simplu pe sticlă și se încălzesc cu o suflantă de aer cald (poate fi folosit și un uscător de păr, dar nu este la fel de eficient) până când acestea se strâng pe sticlă.

Ei bine, această metodă de lucru îmi creează două spețe:

• Durata de execuție este foarte mare. Să iau fiecare capișon la mână, pe toate părțile, roată-roată, 360°, de sus până jos, durează foarte mult. Iar la 200 de sticle îmi lua 5 ore numai capișonatul.
• Nu iese perfect, deoarece temperatura nu este uniformă și nu se contractă la fel pe toate părțile.

Făcând abstracție de sticle și de metodele de păstrare, capisoanele montate acolo sunt încrețite. Așa ies atunci când le montăm cu suflanta cu aer cald.

Așa că asta mi-a dat de gândit: oare nu cumva există o soluție mai rapidă, mai eficientă și poate mai ieftină pentru a capișona sticlele?

Ideea mi-a venit de la paragraful de mai sus, cel cu capișonarea cu ceară a sticlelor. Ce ar fi să încercăm să capișonăm sticlele prin imersarea gâtului sticlei în apă fiartă?

Bineînțeles că am stat să mă gândesc foarte mult dacă este o idee bună să bag un vin rece, din beci, pus într-o sticlă rece, cu un dop de plută de la temperatura camerei (deci un mediu etanș), într-o oală cu apă fiartă. Dacă bubuie sticla?

Ei bine, aflați de la fratele vostru că nu se întâmplă absolut nimic. Din contră, temperatura sticlei nici nu s-a modificat în zona gâtului prea mult.

Toată esența este ca oala cu apă să fie suficient de plină încât să intre tot capișonul până la capăt, iar apa să fie în continuă fierbere, astfel încât să fim la 100°C cu mediul lichid și peste 100°C cu aburul rezultat.

Punem capișonul pe sticlă și îl ținem cu un deget atunci când imersăm gâtul sticlei în oală. Nu vă faceți griji, nu vă pun să băgați degetul în apa fiartă ca să vi se dezoseze ca o pulpă de pui. Imersați capișonul cu gâtul sticlei doar puțin, până se contractă pe vârful gâtului, după care luați degetul și imersați tot gâtul sticlei.

Rezultatul este cel din poză: un capișon perfect etanș și uniform, montat în 10 secunde. Adică am terminat totul în mai puțin de o oră. Nici nu se compară cu timpul dinainte.