Fii Util!

Din toate elementele pe care le-am urmărit pe internetul ăsta, cel mai fascinat am fost de găurile ascunse pentru șuruburi, cele cu care poți face posibilă prinderea unui blat fără alte îmbinări și fără a fi la vedere.

Poate că mulți nu știți despre ce vorbesc, dar îmbinările cu cepi sunt ascunse și implică un pic mai multă pregătire în vederea prinderii acestora. Ai nevoie de pregăurirea ambelor piese, de cepi tăiați la cote, adeziv și răbdare să se întărească.

Și da, știu că am zis că îmbinarea prin cepi este trainică. Dar cred că cel mai mare dezavantaj al ei este rigiditatea întregului subansamblu. Asta o știți cu toții, tâmplari sau nu: lemnul lucrează sub influența temperaturii și a umidității mediului ambiant. Vara poate fi mai uscat, lăsând distanțe între plăcile de lemn, iar iarna poate fi mai umflat, distrugând chiar această îmbinare rigidă.

Soluția ați zice că e prinderea în șuruburi, dar ceea ce nu vrem să vedem este o asamblare vizibilă. Că le prinzi în șuruburi la nevoie și nu te deranjează, dar ce te faci dacă piesa de mobilier este cu rol estetic? Vă zic eu: dai găuri ascunse.

Acum, treaba asta cu găurile ascunse am găsit-o la americani. Știu că și noi am folosit-o în Europa pentru că am văzut mobilierul austriac și italian cu așa ceva, dar la noi niciodată. Am mers de când mă știu eu pe cepuri și am auzit cam orice tâmplar român că folosește doar cepi. De altfel sunt judecat aspru pentru ideea mea de a folosi șuruburi, dar eu am găsit-o ca fiind o soluție bună.

Pentru că orice lucru poate fi făcut și cu ușurință, există dispozitive numite în engleză Kreg Jig pentru a face găurile ascunse. Dar tocmai am lucrat o comodă și voi mai lucra o piesă de mobilier unde am avut dispozitivul în vârful Topliții, iar eu eram la București.

Soluția de avarie ar fi fost să merg să cumpăr altul, dar nu m-am lăsat și am făcut-o fără nici un dispozitiv. Iar de dat gaura ascunsă este destul de simplu, constând în câțiva pași:

Alegi burghiile: unul de Ø2.5 mm și unul de Ø8 mm pentru șuruburi de lemn de diametru 4 mm.

Pornești gaura cu burghiul mic la o distanță de minim o grosime de marginea plăcii ce se dorește a fi prinsă (exemplu: dacă scândura are 18 mm grosime, distanța minimă de la margine este 18 mm).

În timp ce dai gaura, înclini bormașina într-un unghi cuprins între 15 și 30° către marginea plăcii de prins. În tot timpul ăsta, bormașina stă pornită pentru a nu rupe burghiul mic. Referitor la unghi, nu trebuie să aveți o precizie, dar trebuie să fie un unghi foarte ascuțit pe fața plăcii.

Dați gaura cu burghiul mic până la străpungere. Dacă totul merge conform, străpungerea găurii ar trebui să fie pe la mijlocul grosimii plăcii. După aceea, dați gaură cu burghiul mare încât să intre complet în fața plăcii.

ATENȚIE! Gaura burghiului mare nu trebuie să fie străpunsă. Ea servește ca ascunzătoare pentru șuruburi.

Rezultatul? O gaură ascunsă cu care puteți face prinderea fără probleme. De prins se prinde ca orice șurub: aliniați placa pe scândură și asamblați. Recomand șuruburi de o lungime de 30 … 35 mm pentru a nu ieși prin partea cealaltă a lemnului purtător.

ATENȚIE la strângerea șuruburilor pentru că puteți crăpa lemnul. Dar dacă asamblați cu grijă, prinderea ar trebui să fie foarte dură și să permită o dilatare în timp a ansamblelor executate. Eu am folosit tehnica asta (dar cu dispozitiv) pe mobilierul de terasă executat în pandemie. Așa am reușit să confecționez un cadru în formă de L pentru fotolii și canapea.

Exersați. Puteți da câte găuri vreți într-o placă până prindeți mișcarea. O dată prinsă, nu aveți de ce să mai folosiți dispozitivul și veți putea face găuri ascunse cu mare ușurință. Chiar sunt curios de cei ce vor încerca, așa că lăsați-mi o poză distribuită cu un site de imagini de tip IBB.com sau IMGUR.com.